– Dascălii, toți de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, vor fi cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual
– Potrivit anchetatorilor, profesorii cu pricina sunt acuzați că au pus note de trece și au promovat clasa mai mulți elevi pe care nici nu i-au văzut la față, aceștia din urmă fiind plecați în străinătate
Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a finalizat cercetările în dosarul cataloagelor măsluite de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din municipiul reședință de județ, anchetatorii propunând începerea urmării penale împotriva a 18 profesori din cadrul unității de învățământ. Dosarul a fost trimis în urmă cu două zile la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii confirmând începerea urmării penale. Cei 18 dascăli sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, fiind acuzați că au falsificat situația școlară a unor elevi care nu au dat deloc pe la ore. S-a întâmplat în anul școlar 2004- 2005, respectiv 2005-2006, elevii cu pricina reușind să ia note de trecere și să promoveze clasa, deși se aflau în străinătate. Practic, susțin surse din rândul polițiștilor de la Investigarea Fraudelor, elevii în cauză au ieșit la tablă, au trecut clasa, iar în catalog nici urmă de absențe, deși se aflau la mii de kilometri distanță. Potrivit regulamentului, elevii de la „frecvență redusă” trebuie să vină la școală într-un an școlar, trei săptămâni în luna noiembrie, alte trei la finele lui mai, plus alte trei săptămâni în luna septembrie, în cazul în care nu au încheiată situația școlară și trebuie să-și dea corigențele.
O situație similară a făcut obiectul unui dosar penal înregistrat anul trecut la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Nu mai puțin de 25 de profesori și maiștri instructori de la Grupul Școlar Cajvana (Școala de Arte și Meserii) au fost cercetați, la acea vreme, de poliție și procurori, fiecare dintre învinuiți primind o sancțiune administrativă de câte 10 milioane de lei vechi. Motivul: profesorii căjvăneni au promovat zeci de elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a pe care nu i-au văzut la față în cursul anilor școlari 2003-2004 și 2004-2005.
În fața procurorilor rădăuțeni, dascălii și-au motivat acțiunile prin faptul că, dacă nu ar fi pus note de trecere pentru elevii respectivi, aceștia din urmă ar fi fost exmatriculați sau ar fi repetat anul școlar, caz în care unele dintre clase ar fi fost desființate, iar numărul de posturi pentru profesori redus.





