Procurorii au extins cercetările și acuză că au murit oameni din cauza ”activității ilicite” a unor funcționari de la spital și de la DSP Suceava

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat că a preluat cercetările pentru infracțiuni săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare moartea unor persoane, în cazul deceselor de la Spitalul Județean Suceava. Este vizat personal de la Spitalul Județean Suceava și de la Direcția de Sănătate Publică Suceava, cercetările fiind deocamdată in rem, față de fapte.
Faptele au fost încadrate într-o formă agravată a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor
De asemenea, cercetările au fost extinse întrucât în cursul acestora a rezultat faptul că la nivelul Spitalului Județean au fost înregistrate decese ale unor pacienți care au fost confirmați pozitiv în urma testării pentru Covid-19, decese care au avut loc atât anterior datei de 23 martie 2020, cât și ulterior acesteia.
”La acest moment există indicii că aceste decese sunt în legătură cu activitatea ilicită desfășurată de funcționarii publici din sistemul medical (personal din cadrul spitalului, precum și din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava), aceste persoane nerespectând măsurile dispuse de autorități în vederea prevenirii și limitării efectelor epidemiei noului coronavirus, în perioada ianuarie-martie 2020”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La data de 27 martie, urmărirea penală a fost extinsă cu privire la fapte sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual.
”În concret, sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecția cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condițiile existenței unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajați ai Spitalului Județean de Urgență «Sf. Ioan cel Nou» Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activitățile de prevenire și combatere a infecției virale cu noul coronavirus”, au mai arătat procurori.
Procurorii susțin că au indicii că au fost încălcate reglementările legale privind izolarea, carantinarea și internarea în unități medicale a persoanelor suspecte sau confirmate cu infecția COVID-19, în sensul că persoane confirmate pozitiv nu au fost internate în fapt în Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean Suceava.
Procurorii au mai ținut să precizeze că având în vedere situația critică în care se află municipiul Suceava, este prioritar ca toate cadrele medicale să-și îndeplinească cu maximă diligență obligațiile de serviciu, astfel că deocamdată nu se pune problema de presiuni suplimentare, adică de audieri.

Recomandări

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu
Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu

Un bărbat a murit după ce ar fi adormit la volanul mașinii, iar aceasta a intrat pe contrasens unde s-a ciocnit violent cu un alt autovehicul

Un bărbat a murit după ce autoturismul în care se afla a fost făcut armonică după ciocnirea cu o autoutilitară