Dosar problemă

Procurorii așteaptă motivarea judecătorilor pentru a decide ce fac în cazul crimei la care doi inculpați au fost declarați nevinovați



Unul din cele mai complicate dosare de omor înregistrate vreodată în Suceava, în care s-a ajuns la un dublu rateu al anchetatorilor, cu doi inculpați puși sub acuzare și apoi declarați nevinovați, se află în impas, la mai bine de patru ani de zile după ce o bătrână a fost agresată sexual și ucisă.
După ce un suspect a fost ținut după gratii 77 de zile și apoi pus în libertate, din lipsă de probe, al doilea suspect, trimis în judecată în același dosar, a fost achitat definitiv de instanță, ca nevinovat.
Monitorul de Suceava a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care coordonează ancheta, prin procurorul criminalist de caz, un punct de vedere cu privire la cum va continua cercetarea după ultima lovitură, a achitării inculpatului trimis în judecată.
Procurorii au transmis că nu au primit comunicarea oficială cu privire la soluția de achitare, astfel că până nu o vor analiza nu pot stabili ce vor face în continuare: „Ulterior primirii acestei comunicări, având în vedere soluția adoptată de Curtea de Apel Suceava, se vor efectua demersuri pentru identificarea autorului sau autorilor faptei, însă în acest moment este prematură furnizarea oricăror detalii”, se arată în răspunsul primit.
Nu ne mai rămâne decât să sperăm că polițiștii și procurorul criminalist de caz mai au un „as în mânecă” în acest dosar, iar autorul sau autorii nu vor rămâne, până la urmă, nepedepsiți.
O crimă înfiorătoare, în scop de jaf, cu o puternică tentă de maniac sexual
Pe 22 mai 2014, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Milișăuți, care se deplasa cu greutate, cu un cadru metalic, a fost găsită moartă în propria casă. Din ancheta ulterioară a rezultat că omorul a fost comis în principal în scop de jaf, femeia fiind ucisă pentru 700 de lei. Trupul neînsuflețit a fost găsit abia după cinci zile, un prim impediment important în anchetă.
Conform rechizitoriului de trimitere în judecată al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, autorul a intrat în curtea casei bătrânei, de unde a luat un leaț de aproximativ jumătate de metru.
Intrat în casă, autorul a început să caute prin încăperi, găsind după îndelungi căutări suma de 700 de lei. Agresorul i-ar fi aplicat bătrânei, care venise din grădină în casă, mai multe lovituri de pumni la nivelul feței, victima căzând la pământ.
Din ancheta procurorului de caz rezultă că inculpatul a continuat să o lovească pe victimă și s-a folosit și de un electroșoc, lăsând mai multe urme de electrocutare pe corpul bătrânei, după care a încercat să întrețină relații sexuale cu ea. Supărat că nu a reușit să facă sex, inculpatul i-a introdus bătrânei în vagin leațul din gard.
Doi hoți din locuințe, care acționau împreună, declarați, pe rând, nevinovați
Anchetatorii au avut în vizor, încă de la început, doi hoți din locuințe, care au acționat și la Milișăuți, în perioada omorului: Vasile Mădălin Pașcu și Vasile Vlăduț Pușcașu, din comunitatea de romi din Arbore.
Inițial, primul a fost arestat preventiv.
Vasile Vlăduț Pușcașu, minor la acea vreme, a oferit detalii despre scenele de groază din casa bătrânei omorâte, ceea ce i-a convins pe anchetatori că a fost la fața locului. Varianta inițială a minorului a fost însă că el a participat doar la tâlhărie, iar agresorul și ucigașul bătrânei a fost Vasile Mădălin Pașcu. Acesta din urmă a fost arestat preventiv 77 de zile în acest dosar, iar după doi ani de anchetă a fost declarat nevinovat. Toate testele ADN recoltate l-au dezincriminat pe acesta.
A urmat trimiterea în judecată a celuilalt, Vasile Vlăduț Pușcașu, care în 2014 avea 15 ani.
Vasile Vlăduț Pușcașu a fost achitat recent de Curtea de Apel Suceava atât pentru infracțiunea de tentativă de viol urmată de moartea victimei, cât și pentru tâlhărie calificată.
Practic, toate ancheta care s-a învârtit în jurul celor doi s-a năruit.
Semnele mari de întrebare despre cum s-a făcut această anchetă nu pot fi ignorate, plecând de la cum s-au strâns probele și s-a acționat în acest dosar și până la declarațiile contradictorii ale minorului de 15 ani, care a dat senzația că se joacă cu cei care îl anchetează.



Recomandări

Doi traficanți de minore găsiți nevinovați la prima instanță, trimiși la pușcărie de instanța de apel

Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați
Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați

Doi traficanți de minore găsiți nevinovați la prima instanță, trimiși la pușcărie de instanța de apel

Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați
Un dosar al procurorilor de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava privind fapte vechi de trafic de minore, sub forma exploatării sexuale, s-a finalizat în cele din urmă cu condamnarea celor doi inculpați