Mănăstirea Sihăstria Voronei va găzdui săptămîna viitoare un eveniment deosebit: proclamarea canonizării Sfîntului Cuvios Onufrie. Pentru acest moment festiv, mănăstirea se pregătește, schimbîndu-și înfățișarea. Pe data de 9 septembrie, ziua de pomenire a Sfîntului Cuvios Onufrie, înainte de Sfînta Liturghie, la Mănăstirea Sihăstria Voronei va fi oficiată Slujba de resfințire a bisericii. Trei echipe de pictori lucrează în prezent la finalizarea picturii acestui sfînt lăcaș de cult. Costurile înnoirii bisericii se ridica însă la peste 600 milioane lei vechi. Întrucît Mănăstirea Sihăstria Voronei nu are resursele financiare necesare pentru a acoperi această sumă, face un apel călduros la dumneavoastră:
„Vă puteți număra printre binefăcătorii Mănăstirii Sihăstria Voronei! Cu ajutorul dumneavoastră, lucrările de restaurare și pictare a bisericii pot fi finalizate! Pentru aceasta, puteți depune orice sumă de bani în contul: RO 80 RNCB 1700 0000 0973 0001, deschis la sucursala B.C.R. Botoșani”
Primele sume au fost donate deja de Centrul Eparhial Iași, de parohiile tuturor preoților consilieri și inspectori din cadrul Consiliului Eparhial, precum și de către alți preoți ieșeni, respectiv de protopopiatele din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor. Numele tuturor celor care ajută la finalizarea lucrărilor de la Mănăstirea Sihăstria Voronei vor fi trecute pe un pomelnic special al donatorilor și binefăcătorilor Mănăstirii, ce va fi pomenit permanent.
Programul privind proclamarea și slujba Cuviosului Onufrie de la Mănăstirea Sihăstria Voronei
Miercuri, 7 septembrie
-9.00 – Sf. Liturghie la Mănăstirea Sihăstria Voronei;
-12.00 – 12.30 – Punerea în raclă a osemintelor Cuviosului Onufrie;
-12.30 – 13.00 – Ultimul parastas pentru Cuv. Onufrie; -13.00 – 15.00 – Prînzul;
-15.00 – 16.30 – Deplasarea raclei Cuv. Onufrie la Mănăstirea Vorona (lîngă biserica ’Adormirea Maicii Domnului’);
-16.30 – 18.00 – Acatist și închinare la Moaștele Sf. Cuv. Onufrie;
-18.00 – Priveghere pentru sărbătoarea hramului în Biserica ’Nașterea Maicii Domnului’. La sfîrșitul privegherii – Fragmente din slujbă Sf. Cuv. Onufrie.
Joi, 8 septembrie
-7.00 – 8.30 – Sfîntu Maslu;
-8.30 – 9.00 – Acatistul Maicii Domnului;
-9.00 – Primirea ierarhilor, la scenă special amenajată, pentru slujirea Sf. Liturghii;
-9.30 – 12.00- Sfînta Liturghie arhierească;
-12.00 – 13.00 – Proclamarea Canonizării Cuv. Onufrie în fața pelerinilor; prezentarea icoanei și cîntarea troparului Sfîntului; cuvînt despre viața Sf. Onufrie;
-13.00 – 15.00 – Agapa hramului;
-16.00 – 17.30 – Procesiunea, cu Moaștele Sf. Cuv. Onufrie, de la Mănăstirea Vorona la Mănăstirea Sihăstria Voronei;
-18.00 – 21.00 – Privegherea Sf. Cuv. Onufrie și Acatistul Sf. Ioachim și Ana.
Vineri, 9 septembrie
-7.30 – 8.30 – Aghiazma. Acatistul Sf. Cuv. Onufrie. Ceasurile;
-8.30 – 9.30 – Resfințirea bisericii ’Bunăvestire’;
-9.30 – 12.00 – Sf. Liturghie arhierească;
-12.00 – 13.00 – Proclamarea Canonizării Cuv. Onufrie în fața pelerinilor; prezentarea icoanei și cîntarea troparului Sfîntului; cuvînt de învățătură;
-13.00 – 15.00 – Agapa hramului Sf. Cuv. Onufrie;
-15.00 – 16.00 – Pelerinaj la ’Peștera sihaștrilor’, la 2,5 km distanța de Mănăstirea Sihăstria Voronei – prin pădure;
-16.00 – 17.00 – Acatistul Sf. Cuv. în fața peșterii;
-17.30 – 18.30 – Reîntoarcerea la Mănăstirea Sihăstria Voronei și reintroducerea Moaștelor Sf. Cuv. Onufrie în biserica Bunei Vestiri din Mănăstirea Sihăstria.
Sîmbătă, 10 septembrie
-11.00 – 12.00 – Vizitarea casei memoriale a Sf. Cuv. Ioan Iacob și a bisericii din satul său natal, Crainiceni, com. Horodiștea, lîngă Darabani;
-12.30 – 13.30 – Citirea Acatistului Sf. Cuv. Ioan Iacob și Cuvînt de învățătură;
-13.30 – 14.30 – Concert muzical psaltic al Corului Seminarului Teologic din Dorohoi, lîngă Casa Sf. Ioan Iacob;
-14.30 – 15.30 – Picnicul pelerinului.
Duminica, 11 septembrie
-9.00 – Resfințirea bisericii ’Duminica Mare’ din Botoșani;
-9.00 – Resfințirea bisericii din Ibănești, Protopopiatul Dorohoi.





