Judecată

Procesul dintre USV și Ministerul Educației, amânat din nou



Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa
Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa

Procesul dintre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS), prin care USV cere ministerului daune de peste 4 milioane de lei, a fost amânat pentru a doua oară. Cauza amânării este, ca și prima dată, faptul că MECTS nu prezintă în proces actele care au stat la baza clasificării universității sucevene, clasificare în urma căreia USV a pierdut la finanțare suma de bani menționată anterior.
În primul termen al procesului, care a avut loc săptămâna trecută, MECTS a motivat că nu găsește actele care au stat la baza clasificării USV pentru a le prezenta, și nici la al doilea termen ministerul nu a trimis nici un act. „Procesul a fost amânat pentru un nou termen, pe 11 ianuarie 2013. Ministerul a fost atenționat în instanță că dacă nu prezintă documentele cerute riscă să primească amendă”, a declarat rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa.
Al doilea proces între USV și MECTS legat de clasificare
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se află în proces cu Ministerul Educației și cere anularea ordinului prin care a fost clasificată ca universitate centrată doar pe educație, ierarhizare care a dus la pierderea de finanțare de peste 4 milioane de lei.
USV nu este la primul proces cu Ministerul Educației. Imediat după clasificare, USV a cerut în instanță suspendarea ordinului de clasificare, însă pentru că acest ordin deja își produsese efectul, a renunțat la proces. „Și la procesul privind suspendarea ordinului, Ministerul Educației au trimis o documentație de 1.500 de pagini, dintre care 500 erau goale și alte câteva sute conțineau erori de imprimare”, a mai declarat rectorul Valentin Popa.
În opinia rectorului, clasificarea USV ca instituție de învățământ superior de categoria a treia, centrată doar pe educație, a dus la pierderea a aproape 20% din bugetul pe care instituția ar fi trebuit să-l primească. „Clasificarea nu este echitabilă. Nu ne-am împotrivit clasificărilor, ci ne-am împotrivit întotdeauna în a compara merele cu perele. Nu putem să fim comparați cu universitățile clasice, care au specializări în domenii de studiu matematică, fizică chimie, biologie, iar criteriile sunt, în general, preponderent bazate pe lucrări științifice, care sunt produse chiar de acești cercetători”, a spus rectorul Popa.
Potrivit Legii educației naționale, universitățile românești au fost clasificate în trei categorii, și anume universități centrate pe educație, universități de educație și cercetare științifică sau universități de educație și creație artistică și, respectiv, universități de cercetare avansată și educație.