Procesul dintre editura Humanitas și Academia Română pentru opera lui Cioran, amânat în mai



Procesul în care editura Humanitas contestă publicarea de către Fundația Națională pentru Știință și Artă, sub auspiciile Academiei Române, a două volume ce conțin operele complete ale lui Emil Cioran a fost amânat pentru luna mai.
Tribunalul București a decis, joi, ca judecarea dosarului în care sunt disputate drepturile de autor pentru operele lui Cioran să fie reluată la 30 mai.
Editura Humanitas a dat în judecată, pe 22 noiembrie 2012, Fundația Națională pentru Știință și Artă (FNSA), care, susținând că deține drepturile de autor pentru toată opera lui Cioran, a publicat, sub auspiciile Academiei Române, două volume ce conțin operele complete ale celebrului scriitor. Mai mult, editura a solicitat și 5.000 de euro despăgubiri, plus predarea întregului stoc al operelor publicate de fundația condusă de Eugen Simion.
Cele două volume care conțin operele complete ale lui Emil Cioran au fost editate de FNSA și publicate sub auspiciile Academiei Române după obținerea drepturilor de publicare de către președintele fundației, academicianul Eugen Simion, de la Eleonora Cioran, cumnata lui Emil Cioran.
Eleonora Cioran ar fi dobândit, prin moștenire legală, drepturile de autor asupra tuturor operelor scriitorului.
Cele două volume „Opere” au fost realizate de Academia Română în 300 de exemplare pentru ca bibliotecile și criticii literari să aibă acces gratuit la scrierile complete ale lui Emil Cioran și nu au fost destinate comercializării.
„Apariția acestora este contestată în instanță de către editura Humanitas, care pretinde că deține drepturile de autor asupra operelor lui Cioran și solicită despăgubiri, precum și predarea întregului stoc al operelor publicate de către FNSA. În litigiu este parte și Eleonora Cioran, prin admiterea în principiu de către instanță a cererii de intervenție principală”, se arată într-un comunicat al firmei de avocatură bpv Ștefănică Grigorescu, care îi reprezintă în instanță atât pe FNSA, cât și pe Eleonora Cioran.