Astăzi

Procesiuni dedicate Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul

Sfântul Ilie
Sfântul Ilie

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 iulie, la Biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni va fi adusă racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Andrei Criteanul. Astăzi, de la ora 17:00, vor fi sărbătorite, prin Cununia de aur, 31 de perechi care împlinesc 50 de ani de căsătorie.
Sâmbătă, 21 iulie, se vor oficia Utrenia și Acatistul, care vor fi urmate de Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită de IPS Teodosie. La final, se va oficia slujba de pomenire în cinstea eroilor martiri, a ctitorilor Bisericii „Sfântul Ilie” și a personalităților culturale ale orașului Fălticeni plecate în lumea veșniciei. După acest moment se va înconjura sfânta biserică cu sfintele moaște.
„Sărbătoarea Sfântului Ilie este marcată în orașul Fălticeni prin momente deosebite de înălțare duhovnicească și bucurie sfântă. De șase ani s-a înpământenit obiceiul ca în ziua pomenirii Sfântului Ilie să fie aduse sfinte moaște pentru a fi purtate în procesiune prin oraș. Amintim că în biserica parohiei noastre se află un fragment din moaștele Sfinților Epictet și Astion care vor fi așezate lângă cele ale Sfântului Andrei Criteanul”, a spus pr. paroh Ionel Marian.
Icoana Maicii Domnului a Mănăstirii Hadâmbu, la Biserica „Sfântul Ilie” – Dancu
Cu prilejul hramului Bisericii „Sfântul Ilie” – Dancu, Protopopiatul Iași 2, va fi adusă spre închinarea credincioșilor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași. Pelerinajul va avea loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și prin bunăvoința arhim. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu.
În ziua pomenirii Sfântului Ilie se vor săvârși Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori. „Pentru noi este o mare cinste și un prilej deosebit de a face din sărbătoarea parohiei un moment de pelerinaj. Sfântul Ilie, ocrotitorul bisericii noastre, a avut grijă de fiecare dată să ne trimită ploaie curată și să ne ferească de grindină. Așteptăm la hramul parohiei noastre pe cei care ne-au ajutat la construcția și înfrumusețarea bisericii de-a lungul anilor”, a declarat pr. paroh Dănuț Popovici.
(sursa: Ziarul Lumina)

Recomandări

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Sfânta Ecaterina, icoană a credinței statornice, prăznuită în parohia din Sfântu Ilie, Șcheia, pe care o ocrotește

Hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni, sărbătoarea unei comunități care trăiește credința zi de zi

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți