Procesiunea „Calea Sfinților”, cu racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, începe astăzi la ora 18.00

Procesiunea Calea Sfinților, cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
Procesiunea Calea Sfinților, cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Procesiunea „Calea Sfinților”, organizată la sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, va începe astăzi, de la ora 18.00. Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou va fi purtată de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava, pe următorul traseu: din curtea Catedralei Arhiepiscopale ieșirea cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou se va face pe strada Ion Vodă Viteazu- oprire la Biserica „Învierea Domnului” – strada Ana Ipătescu, cu opriri la Biserica Domnițelor și la intersecția cu strada Mirăuților- strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru” – strada Curtea Domnească – strada Vasile Alecsandri – strada Mihai Eminescu – oprire la Biserica „Sfântul Nicolae” – strada Mărășești -oprire la Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala) bulevardul George Enescu -strada Universității, oprire în intersecția Nordic- oprire în fața Universității „Ștefan cel Mare” – Bulevardul 1 Mai – strada Mihai Viteazu – oprire la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” – strada Trandafirilor – trecere prin parcarea Hotelului Bucovina – oprire la Prefectura Suceava -strada Mitropoliei – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Pelerinajul de sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava durează patru zile, în care Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a pregătit un amplu program liturgic și cultural.
În dimineața zilei de vineri, 23 iunie, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar de la ora 18:00 va avea loc un concert de muzică bizantină.
Programul liturgic va continua pe scena amenajată în incinta ansamblului monastic cu slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou și cu Sfânta Liturghie de noapte, oficiată în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale.
Sâmbătă, 24 iunie, când este pomenită aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Programul evenimentelor dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” va continua cu Parastasul Voievozilor, slujbă de pomenire a domnilor Moldovei, săvârșită în Cetatea de Scaun a Sucevei.

Recomandări

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

Rădășeniul începe zidirea unui nou așezământ: Centrul Social „Portărița”. Sfințirea temeliei are loc pe 14 septembrie

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță