Procesiune și rugăciune pe străzile Sucevei pentru ploaie

Racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, Icoana Mântuitorul Iisus Hristos și Icoana Sf. Ioan au fost purtate duminică seara într-o procesiune pe străzile Sucevei. Peste 1.000 de credincioși, precedați de 80 de preoți, în frunte cu ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, au însoțit racla cu sfintele moaște pe traseul Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou – așezământul în care funcționează Căminul de bătrâni și Grădinița „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”, unde s-au rugat bunului Dumnezeu pentru ploaie.În sunet de toacă, preoți și mireni, însoțiți jandarmi, care au asigurat ordinea și deplasarea pe carosabil, au ieșit cu speranța că seceta prelungită, care afectează întreaga țară, se va sfârși datorită rugăciunilor lor, iar ploaia mult așteptată va cădea peste câmpurile pârjolite de arșiță.Procesiunea cu racla purtată de preoți s-a oprit și s-a desfășurat pe dealul pe care se află așezământul bisericesc, unde preoții au citit Acatistul „Sf. Ioan cel Nou”, au ținut slujba agheasmei mici și au rostit o rugăciune specială pentru ploaie, iar credincioșii s-au închinat și s-au rugat pentru iertarea păcatelor.

Recomandări

Pocăința, postul, rugăciunea, smerenia, credința, nădejdea, iubirea și ascultarea – arvuna unui loc în Împărăția lui Dumnezeu

167 de profesori și elevi de la școli din județ au prezentat momente artistice în centrul Sucevei, de Ziua Unirii Principatelor Române

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”