Procesatorii de carne și lapte ar putea închide fabricile, după suspendarea activității Protan



Procesatorii de carne și lapte susțin că dacă firma Protan va opri activitatea de ecarisaj pentru mai mult de două săptămâni vor fi nevoiți să închidă fabricile, deoarece nu vor putea să prelucreze deșeurile animale. „Industria cărnii și cea a procesării laptelui nu pot face față situației. Producătorii din aceste domenii ar putea, cu mari dificultăți, să controleze problema deșeurilor, dar vorbim de o săptămână, maxim două. După încheierea acestui termen, fabricile vor fi nevoite să își suspende la rândul lor activitatea, pentru că aceste unități nu sunt construite pentru ecarisaj”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul executiv al Asociației Române a Cărnii (ARC), Mihai Vișan.
El a adăugat că nu există soluții din partea procesatorilor și că acestea ar trebui să vină din partea autorităților, Ministerul Agriculturii și cel al Mediului.
„Din păcate, se pare că nici autoritățile – Ministerul Agriculturii sau cel al Mediului – nu pot da soluții, cu atât mai puțin noi. Nu ne putem gândi la niciun fel de improvizații pentru că e o problemă extrem de delicată. Ministerul Mediului ar trebui să se intereseze ce se întâmplă în teritoriu pentru că, până la urmă, tot despre poluarea mediului este vorba”, a spus Vișan.
Valeriu Steriu, președintele Aosicației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), este de părere că în circa două săptămâni fabricile și fermele de animale se vor găsi în imposibilitatea prelucrării resturilor animale, iar activitatea lor ar putea fi întreruptă.
Totodată, Steriu consideră că Ministerul Agriculturii este responsabil pentru această situație, întrucât din 2005 a fost gândită o strategie greșită, în momentul în care activitatea de ecarisaj a revenit unei singure firme.
„Ministerul Agriculturii este responsabil pentru această situație. De la început a fost gândită o strategie greșită, atunci când toată prelucrarea resturilor animale a fost dată pe mâna unei singure firme, Protan. S-a creat un sistem exclusivist, fără concurență, în care nu a fost gândit niciun plan B, de acoperire în cazul în care s-ar întâmpla ceea ce se întâmplă acum”, a afirmat Steriu.
Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii ar trebui să vină cu soluții și să rezolve problemele.
Firma Protan a anunțat, miercuri, că va suspenda, începând de luni, activitatea în toate cele opt filiale din țară. Unul dintre motivele invocate pentru această decizie este neplata unor datorii de patru milioane de euro din partea Ministerului Agriculturii.