Problemele tinerilor, problemele noastre

Viața e frumoasă, lumea e plină de lucruri atractive și vrednice de dorit. Domni și doamne ne zâmbesc din reclame la colț de stradă sau de pe smartphone, de pe pagini web. Totul e strălucitor și plin de culoare în vremurile noastre. Dar nu cumva e doar o aparență? Pentru că iată undeva în sufletele multor tineri viața pare că nu mai are sens. Motivele pentru care ei gândesc astfel sunt multe și particulare, legate de deznădejdea fiecăruia. Cauzele pentru care ajung în această stare nu sunt multe, însă fundamentale: lipsa dragostei adevărate din partea celor apropiați și absența unei preocupări sincere pentru viața lor prezentă din partea părinților, a școlii și a tuturor celor ce ar trebui să vegheze la soarta lor. Ce înțeleg prin preocupare sinceră față de tineri? În primul rând o educație profilactică în fața vicleniei tot mai prezente în lumea noastră. Am văzut cu toții ce tragedii s-au întâmplat în ultima vreme cu tinerii care s-au sinucis sau au fost la un pas de a o face din pricina jocului pe internet Balena Albastră.
Principiul acestui joc e simplu și vechi, doar veșmintele și viteza de propagare sunt noi. E jocul diavolului. Potrivit Sfinților Părinți, în starea de după cădere, prin mintea omului trec necontenit valuri de gânduri care nu-i reprezintă neapărat identitatea. Unele sunt semănate chiar de vrăjmașul diavol, precum cel al sinuciderii. În mod firesc prezența gândului sinuciderii e doar pasageră. Vine și pleacă. Doar convorbirea cu acest gând – în care se amestecă și vrăjmașul -, pe fondul disperării sau al unei sensibilități emoționale necontrolate, duce la robirea minții și-l poate împinge apoi pe om la un gest necugetat. Or în cazul jocului amintit, pe o rețea de socializare, moderatorul cultivă sistematic un gând trecător, ce a lăsat doar o umbră subconștientă. Totuși, aici poate fi identificat și un mecanism viclean al comunicării virtuale. Dincolo de poze și de peisaje, spațiul virtual favorizează în mod vădit accesul la conținuturile subconștiente ale omului, pe care acesta – de ce oare? – e mai predispus să le facă publice aici decât în viața reală. Iar acest fenomen face ca lumea virtuală să fie mult mai violentă și mai vicleană decât cea reală.
Ei bine, tocmai acele mărturisiri ale unor gânduri în spațiul virtual, despre care copiii nu au cunoștință de unde le vin, sunt speculate de diverși „moderatori”. De aceea și durează acest joc un anumit număr de zile: pentru ca astfel ceea ce doar a gândit cineva sau i-a trecut prin minte și și-a lăsat urma în subconștient să se fixeze de o manieră obsesivă în minte. Jocul e de fapt un algoritm de acceptare pas cu pas a ideii suicidului, ca apoi gândul să devină dorință și să consimtă la execuția oarbă a comenzilor moderatorului, care la sfârșit îi va oferi nefericitului „premiul cel mare”!
Să revenim acum și să ne întrebăm: oare a trebuit să moară fără rost atâția copii ca să ne trezim, să spunem lucrurilor pe nume și să facem ceva? Oare de-acum se vor schimba lucrurile într-un mod salutar doar prin monitorizarea acestui joc de către poliție și prin arestarea organizatorilor? Să nu ne amăgim. Rețelele virtuale de socializare reprezintă o junglă imensă în care poate oricând „înflori” un nou joc halucinant al pierzării de suflete. Și cum vom preveni eficient aceste fenomene, de vreme ce copiii sunt dependenți de rețelele virtuale de comunicare, în fapt de depersonalizare? Dar oare jocurile de calculator „distractive” sunt benefice creierului copiilor noștri? Nu a auzit nici un om de stat cu putere de decizie despre copiii care nu se mai pot dezlipi de monitor, până într-atât încât se epuizează fizic și nervos din pricina timpului petrecut cu jocurile? Oare nu vede nimeni rezultatele școlare ale copiilor dependenți de monitoare? Oare nu s-a cunoscut științific de la început că între 12 și 18 ani, de pildă, nu-i e recomandat copilului să stea în fața monitorului decât 1-2 ore pe zi, dacă îi dorim o dezvoltare mentală normală? Nu a auzit nimeni de autizarea și de alte maladii virtuale? Cum au ajuns aceste instrumente să invadeze societatea și să fie la îndemâna copiilor? După ce vor deveni dependenți, mai are sens să le vorbim despre studii și recomandări? Oare nu a știut nimeni ce consecințe vor surveni în timp?
În sfârșit, cum ar fi stat acum lucrurile cu tânăra generație dacă i-am fi arătat fireasca afecțiune și înțelegere și dacă am fi educat copiii pentru viață, prevenindu-i asupra primejdiilor lumii și învățându-i prin exemplul propriu să iubească adevărul și munca, iar nu trufia lumească? De aceea corect ar fi să se spună că problemele tinerilor de azi nu sunt doar ale lor, ci și ale noastre, într-o măsură chiar mai mare decât a lor.
(Ziarul Lumina)