După întâlnirea care a avut loc sâmbătă, între conducerea Primăriei Suceava și cetățenii din zona centrală, cetățenii din cartierele Burdujeni și Obcini își vor putea expune problemele într-o discuție liberă cu primarul Ion Lungu.
Dacă întâlnirea cu cetățenii din Burdujeni a fost programată pentru ieri după-amiază, la ora 17.00, la Școala Gen. Nr. 11, cea cu locuitorii cartierului Obcini va avea loc astăzi, la ora 18.00, la Școala nr. 9 “Ion Creangă”.
Următoarea întâlnire cu cetățenii, în scopul discutării realizărilor de până acum și a priorităților de buget pentru 2007 va avea loc luni, 11 decembrie, la ora 17.00, în incinta Școlii nr. 8.
Cetățenii din Ițcani vor avea ocazia să își exprime doleanțele în data de 13 decembrie, tot la ora 17.00, la întâlnirea pe care o vor avea cu conducerea Primăriei la Șc. Gen. Nr. 7.
Problemele care vor fi supuse discuției în cadrul acestor întâlniri vor fi trecute pe agenda de lucru a municipalității pentru anul viitor, în funcție de acestea urmând să fie stabilite și o serie de priorități pe lista de investiții a bugetului local.





