Atmosferă încărcată la gruparea suceveană Rapid, înaintea confruntării de sâmbătă, din deplasare, cu Bucovina Pojorâta, contând pentru etapa a XV-a a Ligii secunde. Prezenți ieri la conferința de presă săptămânală organizată de club, fotbaliștii Mircea Negru și Radu Sava au dezvăluit problemele existente de mai mult timp la echipă.
„Din păcate, simțim că nu suntem susținuți așa cum ar trebui nici de conducerea clubului și nici de Primărie. Anul trecut am terminat campionatul pe locul 5 și nu am primit nici un ban din primele care ni se cuveneau, iar în sezonul în curs au început să se adune din nou restanțele. Am jucat recent cu echipe precum Dunărea Călărași și CF Brăila, care sunt finanțate cu bugete uriașe de autoritățile locale, iar acolo toți jucătorii sunt cu banii la zi. Noi nu beneficiem de condiții decente nici măcar pentru Liga a III-a și îi aud pe unii că vorbesc de promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. Nu se mai poate continua așa la nesfârșit și cred că trebuie să spunem merci că, în condițiile existente acum, la Suceava, echipa se află pe loc de play-off. În acest moment, dacă facem o chetă în vestiar nu cred că se strâng mai mult de 100 de lei de la 25 de inși”, a declarat atacantul Mircea Negru.
Afirmațiile atacantului de 30 de ani au fost susținute și de coechipierul său, Radu Sava. „Cred că lumea trebuie să afle despre lipsurile cu care ne confruntăm, ținând cont că poate mai sunt oameni care ne invidiază că suntem fotbaliști. Avem cele mai mici salarii din serie, chiar sub cei de la Pojorâta, iar lumea ne cere să mergem acolo să câștigăm. Vă asigur că vom aborda meciul cu determinare și vom face totul să învingem pentru noi, deoarece nu avem nici o motivație din altă parte. În altă ordine de idei, sper să nu mai existe erori de arbitraj în defavoarea noastră, așa cum s-a întâmplat recent, la Clinceni și acasă, cu Dunărea Călărași”, a precizat fundașul Radu Sava.
Prezent și el la conferința de presă, antrenorul secund Laurențiu Andrieș a vorbit în special despre partida de sâmbătă, cu Bucovina Pojorâta. „Venim după o perioadă mai slabă din punct de vedere al rezultatelor și mă aștept de la jucători la o reacție pozitivă, mai ales că este vorba de derby-ul județului. Vom întâlni o echipă greu de învins în jocurile de pe teren propriu, cu fotbaliști care stau bine din punct de vedere fizic. Principala problemă la Pojorâta o constituie starea gazonului, toate echipele plângându-se de acest lucru. Probabil că și noi vom fi dezavantajați de acest aspect, însă am mai jucat acolo, îi cunoaștem bine pe cei de la Pojorâta și de această dată mergem să câștigăm”, a conchis Laurențiu Andrieș.