Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu, Vasile Stângă, și-a anunțat demisia, după eliminarea din Cupa EHF, dar oficialii clubului încearcă să-l convingă să rămână la formația gorjeană, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Domnul Stângă susține că ar trebui un șoc la echipă. Cert este că nu merge echipa. O să am o discuție cu el, trebuie să facă ceva să meargă. Încerc să-l conving să revină asupra demisiei. A fost un eșec în cupele europene, dar în campionat nu e nimic compromis. Obiectivul nostru este campionatul. Nu trebuie să ne supărăm așa și să ne depunem demisia. Noi nu am început campionatul până acum”, a declarat președintele Gore Popescu.
El a explicat că decizia a fost luată la cald, la Porto, și se așteaptă ca Vasile Stângă să revină asupra acestei demisii. „Dacă nu se va răzgândi și va pleca, este o lovitură pentru că trebuie să găsim un tehnician în timp record și antrenori liberi de contract de valoarea domnului Stângă nu găsim. Este totuși selecționerul României”, a spus Popescu.
Vasile Stângă a lăsat să se înțeleagă că există posibilitatea să se răzgândească, dar are nevoie de liniște la echipă și de răbdare: „Sunt doi ani în care am muncit să ajungem aici, e vorba de munca noastră. Chiar mi-ar părea rău din punctul ăsta de vedere să se termine totul aici. Presiunea rezultatelor și-a spus cuvântul, este clar că dacă aș mai vrea să mai rămân la echipă aș avea nevoie de liniște, de răbdare”.
Handbaliștii de la Energia Pandurii Târgu Jiu au ratat, sâmbătă, calificarea în turul trei al Cupei EHF, după ce au fost învinși, în deplasare, de portughezii de la FC Porto, scor 28-19 (13-8), în manșa retur din turul secund al Cupei EHF. În primul meci, Energia Pandurii Târgu Jiu a cedat, pe teren propriu, cu scorul de 25-28 (11-15).