Densitatea de meciuri din ultima perioadă a umplut infirmeria grupării sucevene. Situația cea mai îngrijorătoare este a lui Marius Sitaru. Mijlocașul Cetății s-a accidentat chiar în timp ce efectua exercițiile de încălzire premergătoare partidei din runda a II-a cu FC Snagov. După o pauză forțată de două săptămâni, Sitaru a revenit la antrenamente, însă mușchiul inghinal a cedat din nou, astfel că fotbalistul a fost nevoit să intre din nou în repaus. Un alt jucător cu probleme de sănătate este atacantul Titus Rostaș, care a fost oprit de la efort pentru o perioadă de 5 zile, timp în care va efectua un tratament medical. La antrenamentul de ieri nu a participat nici portarul Mihai Luca, internaționalul de juniori sucevean acuzând o puternică stare febrilă. Titular în premieră la Cetatea cu ocazia meciului de la Săcele cu Precizia, juniorul Dorian Andronic (foto) a trebuit să fie înlocuit după aproximativ o oră de joc din cauza unei entorse. „Prestația lui Andronic în meciul său de debut a constituit o surpriză plăcută pentru mine. Fotbalistul născut în anul 1989 are un fizic impresionant pentru vârsta lui și a arătat calități care îi recomandă un mare viitor, asta în condițiile în care va rămâne la fel de serios și de modest ca și până acum. La ce fundași a arătat naționala de juniori în amicalul de săptămâna trecută cu Cetatea, consider că Andronic, care este cu un an mai mic, este îndreptățit să spere că va fi convocat într-o bună zi la lotul național”, a declarat președintele FC Cetatea, Dumitru Moldovan. Separat de restul coechipierilor se antrenează și căpitanul Laurențiu Berezoschi, care a terminat într-un picior partida de la Săcele. Cu toate că nu este accidentat, Fabian Butnaru s-a pregătit și el mai puțin în această săptămână din cauza examenelor restante de la facultate, pe care le susține în aceste zile.





