Primărie pentru locuitorii cartierului Burdujeni
Cel mai important eveniment al săptămânii este adjudecarea licitației privind reabilitarea clădirii fostului Cinematograf Burdujeni, care va deveni un centru administrativ. Este un lucru pe care l-am promis locuitorilor din cartierul Burdujeni, în perioada campaniei electorale, și pe care l-am cuprins în programul de administrare a municipiului Suceava.
Această idee începe să capete contur. Clădirea a fost achiziționată de municipalitate cu suma de 3,5 miliarde de lei vechi, deși proprietarii au cerut un preț dublu. Datorită faptului că noi am avut un as în mânecă, Primăria Suceava fiind proprietara terenului de sub clădire, am avut o bază de negociere pentru a reduce suma la jumătate. La licitație au participat șase firme, Test Prima, Agacon, Conbucovina, Darini, Muha, Conprin și Civica Grup. În cele din urmă, licitația a fost adjudecată de firma Conprin Dărmănești, cu suma de 6,3 miliarde de lei vechi, plus TVA. Dacă facem un calcul, reabilitarea clădirii se va face cu aproximativ 10 miliarde de lei vechi, astfel încât să putem avea un sediu modern pentru o micro-primărie în cartierul Burdujeni. Este un lucru absolut necesar pentru locuitorii cartierului Burdujeni, care reprezintă 40% din populația municipiului Suceava și care sunt la 5-6 kilometri de sediul central al Primăriei.
În acest sediu va funcționa o micro-primărie, cu compartimente la care sucevenii apelează cel mai mult: Fond funciar, Serviciu Asociații de proprietari, Urbanism sau Relații publice. Vom avea angajați permanent în acest sediu al Primăriei, astfel încât să putem fi mai prompți și să eliminăm deplasările celor din Burdujeni până în centrul Sucevei. Între sediul central și cel din Burdujeni va exista o corespondență zilnică pentru rezolvarea problemelor.
Sperăm ca, cel mai târziu în primăvara anului viitor, sediul micro-primăriei din Burdujeni să fie deschis, pentru a putea veni în întâmpinarea solicitărilor din acest cartier. Având în vedere faptul că spațiul este destul de mare, proiectanții au decis că această clădire poate fi împărțită în două: parterul va fi format din birouri ale Primăriei, iar la etaj va fi amenajată o sală pentru tineret.
Prin reabilitarea fostului Cinematograf Burdujeni, se va crea și posibilitatea mutării Cantinei sociale din sediul Poliției Burdujeni. Astfel, vom rezolva și problema spațiilor insuficiente și insalubre în care funcționează Poliția Burdujeni.
Municipalitatea încearcă reîntregirea patrimoniului Primăriei Suceava. În acest sens, încercăm să recuperăm imobile pierdute de Primărie, în mandatele trecute. Exemple sunt clădirea fostului Cinematograf Burdujeni, clădirea Cinematografului Modern, una dintre clădirile aparținând Direcției Agricole, în care va funcționa grădinița din cartierul Obcini, precum și suprafețele de teren care au trecut sau vor trece în proprietatea municipalității, pentru derularea unor proiecte de dezvoltare a municipiului Suceava.