În perioada 25-29 iunie, municipiul Vatra Dornei se bucură de vizita unei delegații de 16 persoane din Republica Moldova, vizită axată pe schimbul de experiență în domeniul prestării serviciilor publice de gospodărie comunală în zonele orașelor mici și în zonele rurale. Experiența Moldovei în acest sens este destul de modestă și acest tip de localități se confruntă cu un șir de dificultăți în procesul organizării și prestării serviciilor publice.
Delegația din Republica Moldova este alcătuită din primari, consilieri locali, reprezentanți ai unor întreprinderi municipale, coordonatori ai proiectului Agenda Locală 21 și reprezentanți ai Fundației Soros Moldova, care este finanțatorul proiectului.
Luni, 26 iunie, la Sala Oglinzilor din cadrul Primăriei municipiului Vatra Dornei, oaspeții moldoveni au fost întâmpinați de reprezentanți ai administrației locale dornene, prezentându-se aspecte ale administrației locale și sistemul actual de gospodărire locală, principali operatori fiind Direcția Administrării Domeniului Public și ACET Suceava (operator de apă). Totodată au fost prezentate programele și proiectele de dezvoltare finalizate și cele în curs de derulare.
Delegația din Republica Moldova dorește să studieze în România experiența autorităților locale în organizarea serviciilor publice, rolul administrației publice în crearea întreprinderilor prestatoare de servicii sau în selectarea prestatorului, modalități de organizare a licitațiilor pentru transmiterea în gestiune/concesiune a serviciilor, tipul întreprinderilor care prestează servicii publice de gospodărire comunală și relațiile lor cu APL și consumatorii, experiența gestionării infrastructurii respective și modalități de colectare a fondurilor, experiența și modalitățile de calcul a tarifelor pentru achitarea de către consumatori a serviciilor prestate, modalități de penalizare a rău-platnicilor, facilități acordate păturilor vulnerabile, mostre de regulamente, contracte, avize, scrisori cu conținut care reflectă activitatea prestatorilor de servicii în contractul lor cu consumatorii, modalități de creare a asociațiilor de consumatori, rolul lor în comunitate, apărarea drepturilor consumatorilor în domeniul dat.
Alegerea ca model a municipiului Vatra Dornei pentru acest schimb de experiență se datorează implementării cu succes a programelor de dezvoltare locală în care un loc central îl ocupă serviciile publice de gospodărie comunală
Zilele următoare oaspeții moldoveni vor vizita mai multe administrații publice locale din zona rurală a Bazinului Dornelor.
Primarul municipiului Vatra Dornei
Constantin Huțanu