Un proiect extrem de important prin care s-a evitat o situație critică în Rădăuți, aceea de a lăsa un oraș întreg fără căldură și apă caldă, a provocat mari supărări. Faptul că Mirela Todorese, consilier local din partea PDL, a votat în favoarea proiectului prin care s-a aprobat un credit care să permită SC Servicii Comunale SA Rădăuți să achite restanțele de 2,7 milioane de lei către Nord Gaz, dar și suma de 1,9 milioane de lei către ANAF, l-a nemulțumit profund pe primarul Aurel Olărean.
În condițiile în care acest credit nu ar fi fost aprobat, rădăuțenii erau puși în situația de a nu mai primi căldură și apă caldă după ce firma Nord Gaz a trimis o notificare la primărie prin care anunța că începând din data de 2 martie va sista furnizarea gazului metan către SC Servicii Comunale SA.
De altfel, restanțele acumulate de această societate, al cărei acționar este chiar Consiliul Local Rădăuți, provin de la o serie de lucrări din programul „Utilități și Mediu la Standarde Ridicate”, neachitate de administrația condusă de Aurel Olărean.
Chiar și așa, cu sabia lui Damocles deasupra capului, edilul din Rădăuți a fost împotriva aprobării creditului care a lăsat în viață nu doar SC Servicii Comunale SA, ci și întreg orașul, iar votul dat în favoarea proiectului de către consilierul PDL Mirela Todorese nu a fost digerat prea bine.
„Am votat liber, având convingerea că așa este corect pentru rădăuțeni și pentru formațiunea politică din care fac parte. Votul a fost liber exprimat, conform Constituției României și cu jurământul pe care l-am făcut atunci când am fost validată consilier. Majoritatea colegilor din Biroul Permanent al PDL Rădăuți și colegii consilieri sunt în asentimentul meu, dar poate că unora le-a fost teamă sau unii nu au înțeles cât de gravă putea fi întreruperea căldurii în municipiu în plin sezon rece, atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile locale”, a declarat consilierul local Mirela Todorese.
Aceasta a menționat că nu dorește să se implice în războiul dintre primarul Aurel Olărean și directorul SC Servicii Comunale SA, Nistor Tătar, iar singurul principiu după care s-a guvernat la votul din ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută a fost acela de a fi în sprijinul comunității care i-a acordat încrederea la alegerile locale din 2012.
Mirela Todorese a făcut trimitere și la politica PDL și pe care a reafirmat-o de mai multe ori și Gheorghe Flutur, anume că legea trebuie respectată, iar deciziile politice luate să fie în ajutorul cetățenilor.
Supărări
Problema furnizării căldurii și apei calde în Rădăuți a creat disensiuni în rândul organizației locale a PDL
