Sfântul Sinod va lua în discuție, luna viitoare, problema dosarelor de securitate ale preoților, după ce IPS Bartolomeu Anania a avansat o idee prin care acestea să fie studiate în „sistemul bisericesc” și nu de CNSAS, membrii Colegiului fiind nemulțumiți de această inițiativă.
Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Bartolomeu Anania, a declarat, ieri, că a afirmat, referitor la controlul dosarelor preoților de către CNSAS, că Biserica are propriile organe de reglementare și control.
„A fost o inițiativă în nume propriu, fără implicarea Bisericii și fără girul Sfântului Sinod”, a caracterizat Bartolomeu Anania sugestia privind sustragerea preoților de la verificările de către CNSAS și, în schimb, judecarea lor în mediul bisericesc.
Anania a mai spus că, printr-o atare inițiativă, preoții nu doresc să se implice în activitatea CNSAS. Pe de altă parte, înaltul prelat a precizat că turnătoria unui preot este un păcat ce ar trebui judecat de cler.
„Păcatul este sancționat pe cale duhovnicească, de la caz la caz”, a explicat Bartolomeu Anania, referindu-se la situația în care un preot din eparhia sa ar fi dovedit de „colaboraționism cu organele Securității”.
Anania a mai spus că „problema dosarelor” preoților va fi discutată în Sfântul Sinod de luna viitoare, nu însă și aceea a înființării vreunei comisii care să preia atribuțiile CNSAS în cazul clericilor.
„Problema colaborării preoților se va discuta, dar nu există pe ordinea de zi ceva referitor la înființarea vreunei comisii de acest fel”, a spus Anania.
Surse din CNSAS au declarat, săptămâna trecută că „persoane influente” din rândul Bisericii Ortodoxe Române ar fi cerut, în scris, Președinției și Guvernului ca dosarele preoților să nu fie transmise CNSAS, ci să fie studiate „în mediu eclesial”. Sursa citată nu a putut preciza dacă solicitarea preoților a primit vreun răspuns.
Luni, Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat că se opune unui astfel de demers „discriminatoriu”.
„Nu mi se pare o chestiune de discutat, este un non-sens. Este discriminatoriu. Mâine ar urma, pe cale de consecință, înființarea unei comisii de politicieni care să verifice dosarele politicienilor. În această logică, CNSAS nu mai are nicio noimă”, a declarat, luni, Mircea Dinescu.
Contactat de MEDIAFAX, președintele CNSAS Claudiu Secașiu a refuzat să comenteze o astfel de inițiativă a Bisericii.
„Până acum, Colegiul nu a luat în discuție acest aspect, astfel că nu sunt abilitat să vă prezint un punct de vedere al instituției pe această temă”, a declarat Secașiu.





