Liberă circulație în zona metropolitană Suceava

Problema circulației cu declarații între Suceava și Șcheia, rezolvată după ce Ion Lungu a solicitat remedierea urgentă a acestei anomalii

Liberă circulație și pentru locuitorii din Șcheia
Liberă circulație și pentru locuitorii din Șcheia

Sucevenii din toate localitățile situate pe o rază de 30 de km de municipiul Suceava pot circula liber, fără a mai completa declarații pe propria răspundere, așa cum s-a pus problema în cazul localității Șcheia, după trecerea la starea de alertă.
În urma demersurilor făcute de conducerea Primăriei Suceava, împreună cu cea a Consiliului Județean Suceava, în cursul zilei de miercuri problema a fost lămurită.
În urma unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-a luat decizia ca libertatea de mișcare, fără declarație, să fie valabilă și pentru unitățile administrativ-teritoriale Bălăceana, Ilișești, Șcheia și Todirești.
De altfel, miercuri, primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat demersurile inițiate chiar de luni, pentru rezolvarea acestei probleme, care crease situații absurde.
„Problema care se dezbate cel mai mult la ora actuală este cea de completare a acelor declarații pe propria răspundere, pentru a putea circula în cadrul zonei metropolitane.
Din punctul meu de vedere nu sunt necesare acele declarații, având în vedere faptul că Șcheia, chiar dacă nu a aderat la zona metropolitană Suceava, din punct de vedere geografic este în perimetrul acesteia. Comuna Șcheia se încadrează în cei 30 de km prevăzuți pentru zonele metropolitane.
Aici nu se discută situația juridică a zonei metropolitane. Comparativ, am putea spune că în 2007, când România nu aderase încă la Uniunea Europeană, nu făcea parte din Europa. A făcut și face parte din Europa, numai că nu era membră UE.
Aceeași paralelă putem face și cu Șcheia, consider că nu sunt necesare aceste declarații pe proprie răspundere.
Am făcut ceea ce trebuia să fac – m-am adresat Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din care nu fac parte, deși până acum vreo 10 ani eram, doar că s-a modificat. De aceea m-am adresat prefectului județului, în calitate de președinte al acestui for, i-am comunicat de luni punctul meu de vedere, iar ieri am avut o întrevedere cu președintele CJ, Gheorghe Flutur, vicepreședinte al acestui for, care a luat legătura cu ministrul de Interne, Marcel Vela, încât sper ca problema să se rezolve.
Nu este normal ca cetățenii din comuna Șcheia să completeze această declarație pe propria răspundere, plus că se creează mai multe anomalii. De exemplu, cei de la Stroiești, care fac parte din zona metropolitană, ca să vină la Suceava trec prin Șcheia, unde le-ar trebui declarație…
O altă anomalie este că cetățenii din Suceava, care stau în Obcini, ar trebui să completeze declarație ca să poată merge la un magazin de la baza cartierului… Nu este normal și sper să se repare cât mai repede”, a spus miercuri Ion Lungu, înainte ca ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență să aibă loc.

Recomandări

Ion Lungu solicită aprobare pentru angajarea a aproape 100 de oameni la TPL, pentru transportul metropolitan

Ion Lungu a depus un memorandum privind deblocarea angajărilor la TPL la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Crezul cercetătorului român Octavian Postolache: „…dorința de a vedea pozitivul în lucrurile care au nevoie de rezolvare, de a vedea în imperfecțiune o oportunitate de a îmbunătăți”

Leonardo Badea (BNR): Politici regionale și globale în domeniul schimbărilor climatice. Provocări și oportunități pentru România