Pro sau antiamerican?

Am senzația că lumea s-a zbârcit ca o portocală uitată pe pervaz: nu mai există, propriu-zis, distanțe fizice, nici falii temporale: iată, am în față numărul din mai 2015 al Buletinului Clubului Român din Chattanooga, la o zi după apariția în SUA! În corpul revistei se publică un incitant interviu cu americanul de origine română (a trăit 35 de ani în comunism!) Martin S. Martin, autor al unor seducătoare cărți deja traduse și publicate la noi („America povestită unui prieten din România” și „Cu mâna pe inimă” – dialog cu Corina Negrea). Bogata experiență de viață a autorului, trăitor pe două continente, în două lumi profund diferite, secondată de o cunoaștere de invidiat a istoriei recente și potențată de o rar întâlnită capacitate de sinteză echilibrată, îi îngăduie lui Martin un convingător excurs comparativ apt să explice și să definească traiectoriile parcurse de cele două țări la sfârșit și început de secol. Interviul are peste 20 de pagini, este extrem de consistent și, desigur, imposibil de rezumat într-o rubrică de cotidian.
Încerc o sumară trecere în revistă, alegând câteva teze, motivații și argumentări, sentențioase pe alocuri, dar totdeauna întemeiate pe observație lucidă și judecată nepărtinitoare. Afirmă, de pildă, că, spre deosebire de America, unde indivizii înzestrați cu curaj vizionar n-au fost niciodată împiedicați să se manifeste, „au fost totdeauna atacați, loviți, blocați în România de azi și cea din trecut (…) marea deosebire dintre România și SUA este modul în care și-au tratat valorile”. O bună parte a interviului este dedicată analizei „mitologiilor negative despre Statele Unite”, apariția și proliferarea cărora s-ar datora „coruperii lumii academice”: „antiamericanismul intern este cel exprimat și difuzat de elite”, elitele (acum îl citează pe Huntigton, autorul „Ciocnirii civilizațiilor”) „sunt primele care se deznaționalizează”. „Vechea admirație și respectul pentru marile înfăptuiri americane au fost înlocuite de o atitudine antiamericană, care crește în rândul oamenilor politici, parlamentarilor, șefilor de stat din Europa contemporană”. Dar „nu SUA i-a creat pe Lenin, Stalin, Mao, Castro, Khomeini. Toți marii dictatori ai lumii secolelor XX-XXI au urât SUA”.
Deși susține fără rezerve teza „excepționalismului SUA”, afirmând că așa numitul „imperiu american” nu s-a clădit prin cuceriri (inclusiv coloniale), ci s-a întemeiat pe succesul economic, ideea de bază a dominației americane constituind-o performanța în domeniu, profitul și „superioritatea morală a unei societăți care a luat-o de la zero și în care nu există privilegii de clasă” (idee ce ar merita o discuție aparte), Martin nu trece peste tarele mai mult decât îngrijorătoare proliferate în America de azi – imigrația masivă și necontrolată, degradarea învățământului public, distrugerea familiei de tip tradițional, excesul de droguri, nocivitatea ideologiei antiamericane ș.a.m.d. „Tinerii între 17-22 de ani (americani, n.n.) sunt mult inferiori tinerilor de aceeași vârstă din România care trăiesc în cele mai sărace sate. Mulți sunt analfabeți, au totală lipsă de experiență în muncă, nu au afecțiune și respect pentru nimeni, trăiesc din cecurile de la Asigurări Sociale și din comerțul ilicit, sunt subordonați bandelor…”
Și o foarte sugestivă imagine a vizaviului politic Washington-Beijing: „Americanii joacă poker, chinezii joacă șah”. Iată și o „repede ochire” asupra perspectivelor în alegerile prezidențiale: Hillary Clinton (Partidul Democrat) „este în vârstă, are o filosofie foarte de stânga, a colaborat cu Obama, care-i din ce în ce mai nepopular, a fost un ministru de Externe submediocru, fără nici o realizare majoră”. Jeb Bush (Partidul Republican) este „o alegere proastă, publicul săturându-se de familia Bush”. Martin ar pleda pentru cvasinecunoscutul Ben Carson (afro-american), dar n-avem spațiu pentru înfățișarea argumentelor. Interviul ar merita citit cu folos și de pro și de contraamericani. Eventual se poate încerca accesând platforma www.LaPunkt.ro.