„Pro Lex”:Modificările propuse la Statutul polițistului, cu încălcarea unor drepturi constituționale



Sindicatul „Pro Lex” susține că, după ultimele schimbări în Statutul polițistului, conducerea MAI propune noi modificări prin care s-ar încălca dreptul constituțional al polițiștilor și liderilor de sindicat la liberă exprimare și la alegerea organelor de conducere sindicală.
Reprezentanții Sindicatului „Pro Lex” arată, marți, într-un comunicat de presă, că după ce s-a decis că politicul poate dispune mutarea definitivă a polițistului fără acordul acestuia, conducerea Ministerului Administrației și Internelor (MAI) propune noi modificări prin care anulează anumite drepturi prevăzute în alte acte normative și în Constituție, respectiv libera exprimare și alegerea liberă a organelor de conducere sindicală.
Sindicaliștii citează articolul 40, prin care polițistului îi este interzis în orice împrejurare să facă aprecieri neautorizate în legătură cu litigiile aflate în curs de soluționare și în care autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea are calitatea de parte, dar și articolul 41 alineatul 3, care prevede că polițiștii pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter politic, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor.
„Pro Lex” nu este de acord nici cu prevederile din articolul 42, care stabilește că „activitățile sindicale se realizează numai în afara programului de lucru”, că „pe timpul acțiunilor de protest și a mitingurilor polițiștii nu au dreptul să poarte uniformă sau însemne oficiale”, că „polițiștilor le este interzis să impună altor polițiști să se înscrie în organizații sau asociații, indiferent de natura acestora, ori să le sugereze acest lucru, promițându-le acordarea unor avantaje materiale sau profesionale”.
Printre măsurile nou introduse cu care sindicaliștii „Pro Lex” nu sunt de acord este și faptul că nicio altă persoană care nu deține calitatea de polițist sau personalul contractual nu poate face parte din sindicatele și federațiile constituite de polițiști și nu poate îndeplini funcții de conducere sau de reprezentare în cadrul acestora.
Totodată, sindicaliștii nu sunt de acord nici cu prevederea potrivit căreia organizațiile sindicale nu au voie să exprime opinii contrare intereselor României, opinii sau preferințe politice și să desfășoare propagandă în favoarea acestora, să compromită prestigiul funcției de polițist sau a instituțiilor în care aceștia sunt încadrați.
„Prin art. 43 se anulează dreptul funcționarului public cu statut special de a exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului, astfel cum este prevăzut în prezent, în Legea unitară de salarizare nr. 284/2010”, se mai arată în comunicatul „Pro Lex”.
Sindicaliștii „Pro Lex” precizează că, potrivit propunerii MAI, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române va fi aleasă pentru un mandat de patru ani prin consultarea partidelor politice parlamentare, deși aceste funcții sunt publice și nu de demnitari. În opinia acestora, prin faptul că nu se reglementează foarte clar condițiile numirii și schimbării din funcție, se va ajunge la dispute politice cu privire la numirile în aceste funcții de conducere.
Totodată, sindicaliștii „Pro Lex” arată că articolul 26, alineatul 1 prevede că inspectorul general al Poliției Române este numit din rândul polițiștilor cu grad minim de chestor de poliție, la propunerea ministrului Administrației și Internelor, cu acordul partidelor parlamentare, prin decizie a primului ministru, pe un mandat de patru ani, iar dacă partidele politice parlamentare nu ajung la niciun consens și nu se pronunță în cinci zile, se considerată că este un acord tacit.
Totodată, adjuncții inspectorului general al Poliției Române ar fi numiți sau confirmați în funcție de inspectorul general al Poliției Române în termen de la 30 de zile de la preluarea funcției, pe un mandat de patru ani.
Sindicaliștii speră să discute aceste lucruri la ședința de dialog social, de marți, de la sediul MAI.
Ministrul Administrației și Internelor, Traia Igaș, a anunțat, săptămâna trecută, că din 3 iunie va fi supus dezbaterii publice proiectul privind legea statutului polițistului, prin care se urmărește o revoluționare a acestui statut.
Pe de altă parte, plenul Camerei Deputaților a decis, în 31 mai, ca din 1 ianuarie 2012 reconversia polițiștilor al căror raport de serviciu încetează în urma reorganizării unității sau a reducerilor de posturi să se facă în „următoarele” șase luni după adoptarea acestor măsuri, și nu în „ultimele” șase luni dinaintea adoptării.
Modificările aduse Statutului polițistului, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2012, mai prevăd că procedura și cazurile de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițistului vor fi stabilite prin ordin al ministrului Administrației și Internelor.
Tot din 1 ianuarie 2012, activitatea și conduita polițiștilor vor fi evaluate o dată pe an, iar concluziile se vor consemna în evaluarea anuală de serviciu cu acordarea unuia dintre următoarele calificative: „foarte bine”, „bine”, „satisfăcător”, „nesatisfăcător”.
Modificările aduse Statutului polițistului au fost contestate la Curtea Constituțională de 111 deputați PSD și PNL. Contetația privind neconstituționalitatea Legii de modificare și completare a Legii 360/2002 referitoare la Statutul polițistului va fi judecată în 15 iunie.