Pro Lex: Reorganizarea ANAF blochează distribuirea și comercializarea produselor accizabile



Sindicatul Pro Lex susține că reorganizarea ANAF blochează distribuirea și comercializarea produselor accizabile din mai multe județe, pentru că preluarea atribuțiilor și a personalului autorității vamale de către Direcțiile Generale Regionale ale Finanțelor Publice a fost realizată doar declarativ.
Reprezentanții Sindicatului Polițiștilor și Vameșilor Pro Lex au arătat ieri, într-un comunicat de presă, că în urma reorganizării, în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și Mehedinți, ANAF a omis să înființeze compartimente de autorizări și să preia inspectorii de specialitate din cadrul fostelor structuri ale autorității vamale, astfel că operatorii economici care își au sediul în aceste județe și doresc să distribuie și să comercializeze băuturi alcoolice, tutun prelucrat, precum și produse energetice vor constata că nu mai are cine să le elibereze autorizație.
„Nici preluarea și selecționarea personalului vamal de către Direcțiile Generale Regionale a Finanțelor Publice, nu se face în deplină legalitate. Sindicatul Pro Lex a identificat mai multe nereguli, precum eliminarea criteriilor de selecție prevăzute de art. 100 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, discriminare în stabilirea condițiilor specifice de ocupare a postului și emiterea dispozițiilor de eliberare din funcție de către persoane fără competență”, au precizat reprezentanții Sindicatului Pro Lex.
În 5 august, ANAF a anunțat că unii funcționari publici vor primi preavize, ca parte a procesului de reorganizare a instituției, și vor putea opta pentru ocuparea unor locuri de muncă vacante, selecția urmând să fie făcută prin concurs dacă cel puțin două persoane aleg același post.
„În cadrul procesului de reorganizare, numărul de posturi la nivelul instituției rămâne același, structura organizatorică devenind mai flexibilă, funcție de amploarea activității desfășurate pe regiunile stabilite. Astfel, o parte dintre funcționarii publici vor primi preavize și vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcție de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităților deficitare (Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecție fiscală, IT, juridic, executare silită, etc)”, arăta ANAF, într-un comunicat de presă.
Instituția nu preciza câți funcționari vor primi preavize.
Potrivit ANAF, în termen de șapte zile lista posturilor vacante va fi definitivată și publicată la sediile unităților fiscale teritoriale ale ANAF și postată pe site-ul instituției.
„În cazurile în care pentru același post optează doi sau mai mulți funcționari publici, se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de execuție sau de conducere”, preciza ANAF.
Guvernul a avizat, la sfârșitul lunii iunie, înființarea Direcției Antifraudă, care va funcționa inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală, prin preluarea activității Autorității Naționale a Vămilor și Gărzii Financiare.