Comunicat de presă

Pro Democrația atrage atenția asupra fraudelor și abuzurilor înregistrate la alegerile din comuna Slatina



Asociația Pro Democrația Clubul Suceava a monitorizat și observat desfășurarea alegerilor locale din turul II, din data de 15 iunie 2008, în mai multe localități rurale din județul Suceava, prin intermediul unui număr de 43 de observatori acreditați.
În majoritatea localităților în care au fost prezenți observatorii Pro Democrația -Udești, Frătăuții Noi, Comănești, Pojorîta, Bosanci, Ipotești, Grănicești, Vicovul de Jos, Zamostea – procesul electoral a decurs în limite normale, fără semnalarea unor incidente majore care să perturbe desfășurarea alegerilor.
Ne-am fi dorit ca această situație să fie valabilă pentru toate comunele județului Suceava. Din păcate, comuna Slatina a făcut excepție printr-o situație care ne arată că democrația și respectul pentru lege sunt ignorate pe față, iar observatorii acreditați sunt tratați aproape ca niște animale.
În ziua de 15.06.2008, în secțiile 1 și 2 Slatina s-au produs mai multe nereguli și fraude, care au culminat cu agresarea fizică a doi observatori după încheierea numărării voturilor. Observatorilor Pro Democrația și celor de la Media Ten Productions li s-a limitat accesul în secția 1 și secția 2 Slatina, fiind obligați să stea într-un colț al încăperilor, neavând posibilitatea să observe întreaga secție de votare și în exteriorul acesteia.
În secția 1 Slatina, locțiitorul președintelui secției de votare a însoțit foarte multe persoane în cabina de votare, indicându-le unde să pună ștampila, în prezența coordonatorului de observatori ai Pro Democrația, aspect care încalcă flagrant art.13, alin 3, art.54, alin 1 și art.21 din legea 67/2004, republicată sub nr. 35/2008.
Violarea secretului votului de către locțiitorul președintelui secției de votare nr. 1 a continuat de-a lungul întregii zile, și după numeroase sesizări verbale. A fost singura persoană care a însoțit alegătorii în cabinele de vot.
De asemenea, același locțiitor, în lipsa președintei secției de votare nr. 1 Slatina, a refuzat grosolan să înregistreze sesizările observatorilor acreditați, aspect sancționat de ort. 50, alin. K și art.22 din aceeași lege.
De asemenea, candidatul la funcția de primar Gherman a influențat alegatorii în afara secției, cât și în interiorul acesteia, spunându-le cum și unde să pună ștampila, încălcând astfel secretul votului, act sancționat de ort. 50, alin. a din legea 35/2008. A manifestat un comportament de sfidare a observatorilor din secția 1, fiind deranjat de prezența acestora.
În secția 2 Slatina, echipa de televiziune de la Realitatea Tv a fost dată afară din secție atunci când încercau să filmeze în secția de votare și să ia punctul de vedere al observatorilor acreditați. Toate neregulile și fraudele de la secția 1 Slatina au culminat în data de 15.06.2008, orele 23.40, cu agresarea fizică brutală a observatorului Pro Democrația, Alice Grigoraș și a tatălui acesteia, Constantin Grigoraș, observator din partea Media Ten Productions, de către fiul primarului Gherman și alte persoane din anturajul aceluiași primar. Ne întrebăm cu groază ce s-ar fi întâmplat dacă respectivul primar ar fi pierdut alegerile?
Prin prezentul comunicat tragem un semnal de alarmă reprezentanților partidelor politice din județul Suceava și reprezentanților autorităților județene – Biroul Electoral Județean și Instituția Prefectului Județul Suceava.
Prin validarea mandatului unui primar în condițiile în care s-au produs fraude și agresiuni s-ar crea un precedent în care legea să fie încălcată, democrația, secretul votului și libera exprimare să fie îngropate. Sperăm ca acest comunicat de presă să nu rămână doar o lectură interesantă pentru societatea civilă din județul Suceava, pentru cetățenii simpli.
Cu considerație,
Coordonator local al APD,
Claudiu Macsim



Recomandări

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală

Peste 607.000 de suceveni din țară și din diaspora sunt așteptați la urne pentru alegerea președintelui României

Peste 607.000 de suceveni din țară și din diaspora sunt așteptați la urne pentru alegerea președintelui României
Peste 607.000 de suceveni din țară și din diaspora sunt așteptați la urne pentru alegerea președintelui României