Inițiativă

PRM Suceava intenționează să solicite demisia prefectului Orest Onofrei

PRM Suceava intenționează să solicite demisia prefectului Orest Onofrei
PRM Suceava intenționează să solicite demisia prefectului Orest Onofrei

Președintele PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că organizația pe care o conduce intenționează să solicite demisia prefectului de Suceava, Orest Onofrei. Acatrinei a subliniat faptul că în perioada imediat următoare va trimite o adresă către premierul Călin Popescu Tăriceanu, prin care va solicita demiterea prefectului, pe motiv că acesta nu ar gestiona corespunzător problemele ce țin de dezvoltarea județului. Mai mult, liderul PRM Suceava a afirmat că prin unele acțiuni ale sale, Onofrei se implică în activitatea partidelor din județ. „În scrisoarea pe care o vom înainta premierului vom prezenta pe larg toate aceste probleme, în special amestecul prefectului în treburile partidelor politice. În ultima perioadă de timp, acesta a demonstrat că nu poate să gestioneze așa cum trebuie problemele din județ, dar și că nu poate ocupa această funcție”, a spus Gheorghe Acatrinei. El a mai adăugat că una dintre acțiunile prin care Orest Onofrei s-a amestecat în activitatea formațiunilor politice este și cererea acestuia ca fiecare partid să prezinte lista completă a președinților de filiale din întreg județul. Președintele PRM Suceava a precizat totuși că, în funcție de modul în care prefectul va acționa în perioada următoare, este posibil ca scrisoarea în cauză să nu mai fie trimisă către premierul Tăriceanu. „Vrem să ne sfătuim între noi, și dacă dumnealui nu se liniștește, și nu sprijină gospodărirea județului și nu garantează respectarea legii, o să cerem în cele din urmă demiterea lui”, a încheiat Gheorghe Acatrinei.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților