Poziție

PRM Suceava este împotriva proiectului de la Roșia Montană



Proiectul de la Roșia Montană a stârnit reacții nu doar în rândul societății civile, ci și printre politicieni. Conducerea interimară a PRM Suceava s-a declarat împotriva deschiderii acestui obiectiv și și-a declarat susținerea față de oamenii care au ieșit în stradă și care vor protesta și zilele următoare.
„Linia adoptată de PRM vizavi de acest subiect este una extrem de clară și corectă. Nu dorim ca România să fie otrăvită, iar unii să folosească teritoriul românesc pentru a obține beneficii uriașe”, a declarat Saveta Ionesi, președintele interimar al PRM Suceava.
De altfel, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a vorbit în Parlamentul European despre acest subiect extrem de sensibil, și a amintit că există un vot covârșitor împotriva folosirii cianurilor în minerit.
Corneliu Vadim Tudor a ținut să arate că de pe urma deschiderii activității la Roșia Montană se vor obține 300 de tone de uraniu, 800 de tone de aur și 2.000 de tone de argint, iar beneficiari vor fi oameni de afaceri din străinătate. În plus, la Roșia Montană riscă să dispară obiective din patrimoniul Unesco, cum ar fi 1.700 de km de galerii romane.



Recomandări

Bogdan Gheorghiu: ”Includerea peisajului minier de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO ocupă un loc special în sufletul meu”