Alegerile pentru Parlamentul European au produs o premieră pe scena politică din municipiul Suceava. Pentru prima dată, PRM a reușit să devanseze PNL în clasamentul final în funcție de numărul de voturi obținute la un scrutin. Liberalii suceveni au reușit să obțină 13,77% din numărul voturilor valabil exprimate în Suceava, cu mai mult de un procent sub scorul înregistrat de PRM, de 14,84%.
Alegerile din municipiul Suceava au consfințit victoria democrat-liberalilor, cu un procent de 28,6% din voturi, urmați îndeaproape de PSD, cu 26,09%.
De remarcat faptul că, în municipiul Suceava, candidatul independent Elena Băsescu a reușit să obțină 1.955 de voturi, ceea ce reprezintă 11,89% din numărul de voturi valabil exprimate.
PNL Suceava acuză în continuare plecările din partid
Ales președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL la sfârșitul lunii martie 2009, Mihai Steiciuc consideră că unul dintre motivele pentru care liberalii au înregistrat acest rezultat în Suceava este „furtul electoral practicat la greu, mai ales în secțiile din cartierul Burdujeni”.
Fără a-și găsi vreo vină în calitatea sa de președinte al PNL Suceava, Steiciuc a acuzat, în continuare, plecările unor membri importanți din PNL, printre care primarul Sucevei, Ion Lungu.
„Asta este ceea ce a înțeles electoratul sucevean. Adică să voteze cu PRM și să trimită un partid extremist în Parlamentul European. Oricum, și în Suceava, ca și în tot județul, s-a furat extrem de mult. Am fost furați și noi, mai ales că în Burdujeni PNL a obținut o treime din voturile pe care le-am luat în celelalte cartiere ale Sucevei”, a declarat Steiciuc.
La rândul său, președintele PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, a declarat că scorul din municipiul reședință din județ este unul extrem de bun pentru acest partid. „Este o premieră, pentru că nu am mai fost niciodată înaintea liberalilor. Sucevenii au înregistrat mai bine mesajul nostru, dar în același timp se vede clar că oamenii vor o schimbare”, a spus Acatrinei.





