PRM cere premierului ca prefecții să atace referendumurile privind autonomia Ținutului Secuiesc



PRM va trimite, luni, o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu, cerându-i să dispună ca toate hotărârile consiliilor locale din județele Harghita, Covasna și Mureș privind referendumul pentru autonomie din 30 noiembrie să fie atacate în contencios administrativ de către prefecți. Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că scrisoare urmează să fie semnată de candidații PRM la alegerile parlamentare din toate județele, dar va fi înmânată, pentru a fi semnată, și reprezentanților altor partide, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Mai cerem premierului Tăriceanu să sesizeze pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu încălcarea Legii siguranței naționale, nr. 51/ 1991, de către cei care au inițiat, hotărât și organizat referendumurile locale ilegale din localități ale județelor Harghita, Covasna și Mureș”, a afirmat Funar.
Potrivit acestuia, PRM îi solicită șefului Guvernului să dispună Ministerului Internelor și Reformei Administrative (MIRA) să acționeze pentru stoparea oricăror acțiuni vizând organizarea și desfășurarea referendumurilor ilegale conform inițiativei legislative „Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc”.
În documentul citat, reprezentanții PRM susțin că acțiunile UDMR sunt ilegale, în condițiile în care modificarea limitelor unor județe nu poate fi decisă de comune, orașe sau municipii.
„Ar trebui să fie adoptate hotărâri ale consiliilor județene, nu ale consiliilor locale”, a spus secretarul general al PRM.
PRM a reclamat și faptul că în secuime au fost arborate drapele secuiești sau ale Ungariei Mari pe clădiri publice.
Președintele PRM Corneliu Vadim Tudor declara, marți, că a solicitat în ședința Birourilor Permanente invitarea, în Parlament, a premierului, directorilor SIE, SRI și a Procurorului General al României, pentru a discuta despre referendumul privind proclamarea autonomiei Ținutului Secuiesc.
C.V.Tudor, vicepreședinte al Senatului, a spus că le-a propus membrilor din conducerea Camerei Deputaților și a Senatului ca discuția pe tema referendumului să aibă loc în Parlament, luni, în aceeași zi în care se dezbate moțiunea de cenzură inițiată de PDL.
Până în prezent, mai multe consilii locale, printre care cele ale localităților Valea Crișului și Târgu Secuiesc din Covasna și cel din Gheorgheni, județul Harghita, au adoptat hotărâri privind organizarea, la nivel local, a referendumului oficial referitor la autonomia Ținutului Secuiesc. Ulterior, Consiliul Local Valea Crișului a revocat hotărârea privind organizarea referendumului pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc, în condițiile în care cei patru consilieri locali ai PDL au fost somați să își retragă semnăturile de pe decizia adoptată, riscând altfel să fie excluși din partid.
Potrivit proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor din localitățile din secuime, cetățenii vor fi chemați să se pronunțe prin DA sau NU la întrebarea: „Sunteți de acord cu modificarea delimitării teritoriale a județului … conform inițiativei legislative «Statutul de autonomie al Ținutului Secuiesc» , în vederea înființării unității administrativ teritoriale autonome Ținutul Secuiesc, și cu apartenența comunei (orașului) … la această unitate administrativ teritorială?”.
Acest proiect, propus de Comisia Permanentă a Consiliului Național Secuiesc, prevede că referendumurile locale vor fi organizate în 30 noiembrie, ziua alegerilor generale.