O carte pe zi: „Privighetoarea”
Autor: Kristin Hannah
Traducător: Gabriela Tudor, Ruxandra Tarca
Apariție: 2016
Nr. pagini: 476
Editura: Litera
Descriere
Franța, 1939. În liniștitul orășel Carriveau, Vianne Mauriac își ia rămas-bun de la soțul ei, Antoine, întrucât acesta pleacă pe front. Ea nu crede că naziștii vor invada Franța… și totuși, soldații își fac apariția, mărșăluind în număr mare, în convoaie de camioane și tancuri, în avioane care înnegresc văzduhul și bombardează ținuturile locuite de oameni nevinovați.
Când un căpitan neamț își stabilește cartierul general în casa lui Vianne, ea și fiica sa au două opțiuni: fie să locuiască sub același acoperiș cu dușmanul, fie să piardă totul. Fără hrană și bani, deznădăjduită în timp ce pericolul pândește după fiecare colț, tot mai amenințător, Vianne e silită să facă alegeri imposibil de îndurat pentru a-și ține familia în viață.
Sora sa, Isabelle, este o puștoaică rebelă de optsprezece ani, aflată în căutarea unui țel în viață cu toată pasiunea necugetată specifică tinereții. Pe când mii de parizieni se retrag din capitală, trecând prin ororile războiului, ea îl întâlnește pe Gaëtan, un partizan care crede că Franța poate lupta cu naziștii, și se îndrăgostește nebunește de el.
Dar când el o trădează, Isabelle se alătură Rezistenței fără a se uita în urmă, și, riscându-și viața zilnic, o salvează pe a altora.
Ce spun criticii
„Mi-a plăcut nespus «Privighetoarea» de Kristin Hannah, o scriitoare americană deosebit de talentată; personaje bine conturate, intrigă excepțională, emoții extraordinare, cine își poate dori mai mult de la un roman?“ (Isabel Allende)
Frânturi din „Privighetoarea”
”Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.”
”Vreau s-o protejez pe Sophie și s-o știu în siguranță, dar ce folos să fie în siguranță dacă trebuie să crească într-o lume în care oamenii dispar fără urmă doar fiindcă se închină unui Dumnezeu diferit?”
” -Cu toții suntem fragili, Isabelle. E un lucru pe care îl învățăm în război.”
” Se pare că sunt norocoasă să fiu femeie. Cum se făcea că nemții încă nu realizaseră până în acel moment, adică octombrie 1941, că Franța devenise o țară de femei?”
”- Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.”
