Privegherea, starea firească a creștinului

În Evanghelie suntem chemați în permanență de Mântuitorul Hristos să priveghem, pentru că nu se știe când ne vom întâlni cu Împăratul și trebuie să fim pregătiți. În contextul unei societăți care admitea sclavia, îndemnurile la a primi stăpânul sau a ne obișnui cu atitudinea robului față de stăpân erau ceva pe înțelesul ascultătorilor. Astăzi, când cel puțin la nivel declarativ și legal nu există sclavi, cum putem privi însă aceste îndemnuri și povețe din Evanghelie?
Mântuitorul le-a vorbit celor din jur ținând cont de contextul social în care se aflau. Același lucru l-a făcut mai târziu și Sfântul Apostol Pavel, care i-a îndemnat pe creștini să nu țină cont de starea lor socială și nici de a celor din jur, pentru că în fața lui Hristos, adică în Împărăția lui Dumnezeu, toți sunt egali.
Mântuitorul a trebuit să răspundă permanent la întrebarea „Cum este această Împărăție despre care vorbești?”, pentru că oamenii care-L ascultau aveau impresia, după interpretările unora din vremea lor, că Mesia-Hristos va reinstaura un regat sau o împărăție pământească, asemenea strămoșului său David, și mai ales că va alunga stăpânirea romană. De aceea Învățătorul din Nazaret le repetă încontinuu oamenilor că Împărăția despre care vorbește El nu este una pământească, iar ca să o poată înțelege, face multe asemănări cu aspecte ale vieții casnice, gospodărești și sociale din acea perioadă. Parabolele pe care le rostește Iisus despre felul cum arată și mai ales cum se simte Împărăția lui Dumnezeu sau Împărăția cerurilor vin să demonstreze ascultătorului și cititorului că cele lăuntrice sunt cel puțin la fel de vii și importante ca cele din afară. Împărăția cerurilor nu se instaurează pe pământ, chiar dacă unele interpretări ale Apocalipsei, spre exemplu, vorbesc inclusiv despre așa ceva. Hristos îi alungă pe Iacov și pe Ioan atunci când, însoțiți și împinși de mama lor, aceștia cer posturi importante în regatul pe care și-l imaginau că va fi instaurat. Împărăția lui Dumnezeu însă nu este din lumea aceasta, iar cei care sunt în stare de veghe și rugători o pot vedea și pot intra în ea încă din timpul vieții, pentru că „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21).
Creștinii au înțeles ulterior aceste îndemnuri permanente la priveghere ale Mântuitorului și le-au aplicat în viața liturgică a adunărilor sau bisericilor locale. Privegherea sau rugăciunea de noapte a devenit pentru tipicul sau rânduiala slujbelor creștin-ortodoxe o regulă. Toate duminicile, în amintirea zilei Învierii lui Hristos, praznicele împărătești și slujbele sfinților pentru care au dragoste mai mare credincioșii sunt rânduite cu Priveghere de toată noaptea în tipic. Îndemnul la priveghere a fost astfel înțeles literal și aplicat mai ales de comunitățile monahale unde rânduiala slujbelor nu încetează pe tot parcursul săptămânii. Creștinii mireni nu au ocazia astăzi să participe la astfel de privegheri, chiar dacă ele ar fi posibile mai ales duminica și în zilele de sărbători legale, când nu trebuie să meargă la serviciu. Cu toate acestea, pelerinajele la mănăstiri pentru reculegere și rugăciune intensă și rugăciunea particulară cât mai deasă ne pot apropia de acest deziderat al creștinului practicant: privegherea în rugăciune pentru a fi cu mintea și cugetul treaz în vederea primirii lui Hristos în inima plină de dragoste.
(Pr. Eugeniu Rogoti , Ziarul Lumina)