Oportunitate

Privatizarea Termica ar putea transforma Suceava într-un puternic centru energetic



– Companiile interesate să cumpere Termica au în plan construirea în zonă a unui complex energetic cu o capacitate de 200-300 MegaWați
Privatizarea societății de termoficare a Sucevei ar putea duce la o răsturnare de situație, în sensul că principalul obiect de activitate al acesteia nu ar mai fi furnizarea apei calde și căldurii, ci cel de producere a energiei electrice.
Prezent ieri la ședința extraordinară de Consiliu Local pe tema analizării societății de termoficare și a oportunității privatizării acesteia, directorul Termica, Constantin Plăcintă, a spus că întârzierea începerii procesului de privatizare ar însemna o mare pierdere pentru Suceava.
“Am informații sigure că marile companii internaționale care s-au interesat de preluarea Termica au interese majore ca în următorii 2-3 ani să realizeze la noi un complex energetic gigant, cu o capacitate de 200 – 300 MegaWați (un MegaWatt este o unitate de măsură pentru putere, egală cu un milion de wați – n.r.). Dacă nu ne privatizăm acum, înseamnă că am pierdut trenul, investiția se va face în altă zonă, iar noi va trebui să alegem alte soluții pentru a ne menține activitatea, care implică investiții destul de mari din bugetul local și nu numai. Este păcat, pentru că realizarea unui nou bloc de producție de energie electrică, de mare putere, ar face ca energia termică să fie un produs secundar, ce poate fi furnizat la un preț foarte mic populației”, le-a spus Constantin Plăcintă consilierilor locali.
O parte din aleșii locali au preferat să rămână reticenți în această privință, considerând că privatizarea nu ar fi cea mai bună soluție. O alternativă propusă de consilierul local Viorel Seredenciuc ar fi ca Termica să recâștige mai mulți utilizatori, încât să poată funcționa la o capacitate mai mare de 38%, cât este acum, încât randamentul acesteia ar fi mai mare.
“Privatizarea e un vis frumos de care cred că o să se mai vorbească încă 2-3 mandate. E o temă permanentă de discuție, dar nu s-a făcut nimic încă. Soluția este să ținem Termica pe linia de plutire și să fie făcute proiecte de atragere în rețea a noi consumatori. În municipiul Suceava sunt încă multe case încălzite pe lemne, localitățile limitrofe tot nu au încălzire centralizată, trebuie doar extinsă rețeaua”, a propus Viorel Seredenciuc.
Părerea sa a fost însă contrazisă atât de primarul Ion Lungu, care i-a spus că fără un preț convenabil al gigacaloriei, nu vor putea atrage noi consumatori, cât și de consilierul local Corneliu Vornicu, care i-a replicat că numărul mare de investitori interesați de vânzarea Termica arată clar că privatizarea poate fi făcută, cât și faptul că extinderea rețelelor ar putea fi făcută și ar fi și benefică, dar costurile sunt imense și nu există finanțarea necesară.
Primarul Sucevei a confirmat faptul că până în prezent peste 10 mari companii internaționale s-au interesat de privatizarea Termica, mai ales că aceasta are cea mai bună stare tehnică din țară, fiind și cea mai recent construită.
Cu mici observații, la anumite capitole, consilierii locali s-au declarat totuși mulțumiți de raportul de activitate de la Termica, prezentat de directorul de marketing Doina Oică și de directorul general Constantin Plăcintă, părerea generală fiind că operațiunea de privatizare este necesară și trebuie demarată cât mai curând cu putință.



Recomandări

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar

Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar
Ionuț-Vichentie Ilisoi, omul de cultură care a transformat corala suceveană într-un reper al performanței artistice internaționale, la ceas aniversar