Vești bune din tabăra Cetății în perspectiva meciului de mâine de pe Areni cu Dunărea Galați. Berezoschi, Andronic și Luca au revenit la antrenamente, singurii jucători indisponibili rămânând Sitaru și Rostaș. Pentru că antrenorul Ioan Radu nu are prea multe variante pentru linia ofensivă, probabil că Mihai Roman va fi folosit din nou ca atacant. După prestația foarte bună de la Săcele Rohețki pare bătut în cuie în poartă, în vreme ce Andronic pare favorit pentru rolul de junior în teren. În altă ordine de idei, atacantul Vladimir Prisacă a anunțat că dorește neapărat să înscrie un gol în poarta gălățenilor, pentru a-l dedica soției sale în săptămâna în care a împlinit 4 ani de la căsătorie. „Uneori nu înțeleg reacția negativă a unor suporteri la adresa mea. Eu nu-mi propun decât să-mi fac datoria pe teren așa cum pot mai bine. Sper să marchez constant în acest sezon, și să închid gura celor care în prezent mă contestă”, a declarat longilinul atacant al Cetății. Partida dintre gruparea suceveană și Dunărea Galați va fi condusă la centru de Marius Martiș din Focșani, ajutat la cele două linii de Lucian Sârbu din Focșani și de Joszef Fodor din Odorheiu Secuiesc. Marius Martiș a mai arbitrat pe Cetatea de două ori anul trecut, în confruntările din Cupa României cu Sportul Studențesc și cu Rapid.





