Prințul William și Kate au salutat, în jurul orei 15.25 (ora României), mulțimea adunată în fața palatului Buckingham – după căsătoria lor oficiată la catedrala Westminster din Londra – și s-au sărutat de două ori în uralele fanilor lor, potrivit imaginilor difuzate de Euronews.
În balcon au mai ieșit regina Elizabeth a II-a, bunica mirelui, prințul consort Philip, prințul Charles și soția sa, Camilla, părinții lui Kate, dar și fratele prințului William, prințul Harry, și sora miresei, Pippa.
Prințul William și Kate au salutat, zâmbitori, cele câteva sute de mii de persoane adunate în fața palatului Buckingham, reședința oficială a reginei.
Mulțimea a izbucnit în urale la fiecare gest al celor doi tineri proaspăt căsătoriți, agitând stegulețe și pancarte cu mesaje precum „Kate și William – Love” sau „Marry me, Harry”.
O paradă cu câteva avioane din Royal Air Force a fost organizată cu acest prilej.
După aproximativ 5 minute, toți membrii familiei regale au intrat în palat, prințul William și Kate fiind ultimii care au salutat mulțimea.
Prințul William și soția sa, Catherine, au părăsit, vineri, în jurul orei 14.00 (ora României), catedrala Westminster din Londra, unde a fost oficiată căsătoria lor, mulțimea adunată în fața bisericii aclamându-i pe tinerii căsătoriți, potrivit imaginilor difuzate de Euronews.
Tinerii căsătoriți s-au îndreptat spre palatul Buckingham într-o caleașcă descoperită folosită în același scop, în 1981, de prințul Charles și Diana. Alte patru atelaje i-au însoțit, transportând familia regală până la palatul Buckingham, reședința reginei Elizabeth a II-a, bunica lui William, care a împlinit vârsta de 85 de ani în urmă cu câteva zile.
Alaiul a parcurs distanța de 2,02 kilometri care separă catedrala Westminster de palatul Buckingham și a trecut prin fața Parlamentului britanic și a Big Ben-ului, prin Whitehall, cartierul ministerelor din Marea Britanie, unde se află și reședința premierului, Horse Guards Parade, Trafalgar Square și The Mall, uriașa alee care duce la palatul din parcul St. James.
Zeci de mii de oameni s-au adunat pe acest traseu aclamându-i pe proaspeții căsătoriți.
După apariția de la balcon a urmat un dineu cu 650 de invitați, care a durat până la mijlocul după-amiezei. O recepție oficială a urmat în timpul serii, tot la palatul Buckingham, cu 300 de invitați, seara încheindu-se cu un bal.
La ceremonia fastuoasă care a avut loc la catedrala Westminster din Londra au participat circa 1.900 de invitați.
Rochie de mireasă de culoarea fildeșului, de la casa de modă Alexander McQueen
Kate Middleton a sosit la catedrala Westminster din Londra în jurul orei 13.00 (ora României), fiind îmbrăcată într-o rochie de mireasă de culoarea fildeșului, cu trenă lungă, semnată de Sarah Burton, de la casa de modă Alexander McQueen.
În momentul în care i s-a alăturat, în catedrală, viitorului soț, Kate Middleton a fost complimentată de acesta. „Ești frumoasă”, i-a spus el.
La rândul său, prințul William poartă uniforma roșie oficială care corespunde gradului de colonel în Irish Guards, un regiment din armata regală de infanterie.
Prințul Harry, fratele mirelui, a fost cavaler de onoare, iar Phillipa, cunoscută și ca Pippa, sora miresei, a fost domnișoară de onoare.
Kate Middleton nu s-a angajat „să fie supusă” în fața soțului ei, în timpul jurămintelor de vineri pe care mirii le-au făcut în altarul catedralei Westminster. Kate Middleton a promis însă „să îl iubească, să îl îngrijească, să îl respecte și să îl sprijine” pe prințul William, dar nu „să i se supună”.
Formula reținută pentru jurămintele oficiale religioase a făcut de altfel subiectul multor speculații în presa britanică. Prințesa Diana a inovat în 1981, omițând să-i jure „supunere” prințului Charles în timpul acestor jurăminte. În schimb, Sarah Ferguson, în timpul căsătoriei cu prințul Andrew, în 1986, și Sophie Rhy-Jones, la nunta cu prințul Edward, în 1999, au promis supunere în fața soților lor.
În timpul ceremoniei, a fost interpretată, printre altele, piesa clasică „Greensleeves”, una dintre cele mai populare arii din folclorul britanic, veche de 500 de ani.
Tinerii căsătoriți au ieșit din catedrala Westminster pe un marș imperial de William Walton, care a fost interpretat și cu ocazia căsătoriei părinților lui William, Charles și Diana, în anul 1981.
Printre cei 1.900 de invitați, la ceremonie au fost prezenți regina Elizabeth a II-a, însoțită de prințul consort, Philip, duce de Edinburgh, familia Middleton, prințul Charles și soția sa, Camilla. În afara capetelor încoronate – printre care se află și prințul Albert de Monaco și viitoarea lui soție, Charlene Wittstock -, pe această listă selectă se află și măcelarul, poștașul și patronul barului din Bucklebury, satul în care trăiește familia lui Kate Middleton.
Probleme cu selecția invitaților
Selecția invitaților nu a fost lipsită de controverse: prințul moștenitor al Bahrainului, a cărui țară a fost aspru criticată pentru reprimarea manifestațiilor pro-democrație, a refuzat în cele din urmă invitația primită. Însă asociațiile pentru drepturile omului au denunțat prezența la ceremonie a demnitarilor din Arabia Saudită, Qatar, Oman și în special a celor din Siria, care trebuia să fie reprezentată de un ambasador. Acesta a fost convocat recent la Londra pentru a i se comunica de către autoritățile britanice că represiunea contra manifestanților este „inacceptabilă”. William Hague, ministrul britanic al Afacerilor Externe, a anunțat, joi, că invitația ambasadorului Siriei la Londra a fost retrasă.
Presa britanică s-a mirat, totodată, de absența foștilor premieri Tony Blair și Gordon Brown, cei doi predecesori laburiști ai actualului prim-ministru conservator David Cameron. Celebra „doamnă de fier” Margaret Thatcher s-a scuzat din motive medicale, însă succesorul ei, conservatorul John Major, este prezent la ceremonie.
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, a participat la căsătoria prințului William la catedrala Westminster, apoi a luat parte, alături de soția sa, Daniela Jinga, la recepția oferită de ministrul britanic de Externe, William Hague, în onoarea prințului, potrivit unui comunicat al ambasadei României la Londra.
Regele Mihai, Principesa Margareta și Principele Radu fac o vizită de patru zile în Marea Britanie, în perioada 27 – 30 aprilie, ocazie cu care regele și principesa reprezintă Familia Regală a României la ceremoniile prilejuite de căsătoria prințului William cu Kate Middleton.
Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, și prințul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoțiană St. Andrews, dar relația lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărțire în anul 2007. William, fiul cel mare al prințesei Diana, decedată în 1997, și Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanțe private pe care au petrecut-o în Kenya.
Căsătoria lui Kate Middleton cu prințul William a avut loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prințul Charles și prințesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorțat în 1996, iar prințesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.