Prințul William și soția sa Catherine au ales palatul Kensington, în care a locuit Diana de la căsătoria cu Charles până la sfârșitul vieții, ca reședință permanentă la Londra, însă vor locui acolo abia din 2013, imobilul necesitând lucrări ample de reabilitare, potrivit AFP.
Reprezentanții ducelui și ducesei de Cambridge au făcut acest anunț duminică, precizând că palatul Kensington va deveni reședința londoneză permanentă a cuplului la jumătatea sau la sfârșitul anului 2013, fiind indispensabilă, în prealabil, desfășurarea unor ample lucrări de reabilitare pentru ca partea din imobil pe care și-au ales-o să poată fi locuită.
Alegerea tânărului cuplu a fost aprobată de bunica prințului, regina Elizabeth a II-a, și de tatăl acestuia, prințul Charles.
În acest vast și somptuos palat regal din secolul al 17-lea, compus din numeroase apartamente și situat în inima Londrei, a trăit prințesa Diana, în timpul căsniciei cu prințul Charles, din 1981, și ulterior, după divorț, până la sfârșitul vieții sale, într-un accident de mașină, în 1997. Astfel, fiii ei, William și Harry, au crescut la Kensington.
Prințul William, al doilea succesor la tronul Marii Britanii, și soția sa își vor amenaja la Kensington un apartament care a fost ocupat înainte de prințesa Margaret, sora reginei, până la moartea acesteia, în 2002. În prezent, o parte din acest apartament găzduiește expoziții.
De altfel, o parte a palatului Kensington, înconjurat de un parc cu același nume, este deschisă pentru vizitare, zona respectivă – State Rooms – fiind în administrarea unui ONG, în timp ce birourile și spațiile de locuit sunt în grija casei regale.
Suma necesară lucrărilor de reabilitare, ce vor consta în special în îmbunătățirea rețelei electrice și sistemului de încălzire, pentru apartamentul ce va fi ocupat de William și Kate nu a fost făcută publică. Lucrările vor fi finanțate din fondurile din bugetul de stat acordate de guvern casei regale pentru întreținerea imobilelor sale.
În prezent, prințul William și Catherine, care s-au căsătorit pe 29 aprilie, la Londra, primind titlurile de duce și ducesă de Cambridge, trăiesc pe insula Anglesey, în nordul Țării Galilor. Însă cei doi merg cu regularitate la Londra, unde folosesc un mic apartament de la Kensington, ca reședință temporară. Angajații prințului William, care locuiesc în prezent în palatul Saint-James de la Londra, se vor muta la Kensington de la jumătatea anului viitor.