Cinci membri ai familiei regale britanice, printre care se numără și Prințul Harry, au fost scoși de pe lista personalităților ale căror decese întrerup automat programul radiodifuzorului public britanic BBC, conform unui nou protocol al rețelei, informează Mail On Sunday.
Cei cinci membri ai familiei regale, și anume Prințul Harry, Prințesa Anne, Prinții Andrew și Edward și Contesa de Wessex, erau anterior incluși pe o listă specială a BBC, denumită Category 2, care a fost desființată, conform unui nou protocol al postului.
Conform protocolului anterior, cei incluși pe listă beneficiau de o procedură specială în caz de deces, care includea întreruprea programului și difuzarea unor documentare pregătite anterior.
Dar, potrivit noului protocol, cei cinci au fost incluși într-o categorie cunoscută drept „alte celebrități”. Astfel, decesele celor din această categorie vor fi considerate drept „evenimente majore care beneficiază de acoperire mediatică rapidă și corespunzătoare”.
De asemenea, în categoria desființată se mai regăseau și premierul britanic Gordon Brown, liderul opoziției britanice David Cameron și președintele SUA Barack Obama.
Pe noua listă se regăsesc și Muhammad Ali, Lech Walesa, Bob Dylan, Camilla, ducesa de Cornwall, Arhiepiscopul de Canterbury, Papa, Dalai Lama, Margaret Thatcher, Nelson Mandela, Tony Blair, Nick Clegg, Sir John Major și Mihail Gorbaciov.
Categoria 1, cea a elitelor, rămâne neschimbată, pe această listă fiind incluși Regina Elisabeta, Ducele de Edinburgh, Prințul Charles și Prințul William.