Prințul Harry al Marii Britanii, desemnat cel mai „cool” bărbat din lume



Prințul Harry al Marii Britanii a fost desemnat cel mai „cool” bărbat din lume, într-un sondaj organizat de ediția britanică a revistei GQ, informează contactmusic.com.
Prințul Harry, în vârstă de 25 de ani, fiul cel mic al prințului Charles și al prințesei Diana, este al treilea pe lista succesorilor la tronul Marii Britanii.
Actorul Robert Pattinson, starul francizei „Twilight”, s-a clasat pe locul al doilea, iar podiumul a fost completat de Reggie Love, asistentul președintelui american Barack Obama.
Rapperul britanic Dizzie Rascal a ocupat poziția a patra, actorul Jason Schwartman s-a clasat pe locul al cincilea, iar sprinterul jamaican Usain Bolt a ocupat poziția a șasea.
Fotograful Ryan McGinley, Dustin Lance Black, scenaristul filmului „Milk – Prețul curajului”, Matt Helders, toboșarul trupei Arctic Monkey, și scriitorul american Wells Tower completează Topul 10 al celor mai „cool” bărbați din lume alcătuit de revista GQ.
GQ, publicată inițial sub titlul de Gentlemen’s Quarterly, este o revistă lunară pentru bărbați care se concentrează asupra a trei mari teme – modă, stil și cultură – prin intermediul unor articole despre alimentație, filme, fitness, sex, muzică, sport, călătorii, tehnologie și cărți.