Prințul Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a împlinit, marți, 25 de ani, fapt care îi permite să ceară o parte din cele șapte milioane de euro lăsate moștenire de mama sa, regretata prințesă Diana, informează AFP.
Prințul Harry și fratele său mai mare, prințul William, au drepturi egale asupra acestei moșteniri de 7,3 milioane de euro, potrivit testamentului regretatei prințese Diana, decedată în urma unui accident de automobil în 1997, la Paris.
Potrivit presei britanice, Harry nu va primi imediat această sumă, ci se va mulțumi cu dividendele generate de plasamentele financiare realizate din partea lui de moștenire. Cei doi frați vor putea să reclame acest capital după împlinirea vârstei de 30 de ani, potrivit unor clauze din testamentul prințesei.
La cea de-a 25-a lui aniversare, Harry și-a petrecut ziua făcând antrenamente militare, luând lecții de pilotare a elicopterului la baza din Shropshire, din centrul Angliei, în cadrul formării sale ca pilot în armata terestră britanică, care se va încheia în 2011.
Fiul cel mic al prințului Charles, moștenitorul tronului britanic, și al regretatei prințese Diana se antrenează în aceeași bază militară ca și William, care urmează, la rândul său, un curs de formare ca pilot pentru misiunile de salvare aeriene.