Prințul Charles, în vizită privată în România



Foto: MEDIAFAX
Foto: MEDIAFAX

Prințul Charles se află de ieri într-o vizită privată în România. El s-a întâlnit ieri după amiază cu președintele Traian Băsescu iar apoi cu premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Băsescu s-a întâlnit la Palatul Cotroceni, cu Alteța Sa Regală Charles, Prinț de Wales, cu care a discutat despre relațiile bilaterale, agricultura ecologică și riscul legat de creșterea culturilor de biomasă în detrimentul celor pentru hrană, informează Președinția.
Mai târziu, la Palatul Victoria, Prințul Charles a discutat cu premierul Călin Popescu Tăriceanu despre agricultura din România, care, în opinia sa, are potențial de dezvoltare deosebit, în special în ceea ce privește agricultura ecologică, informează Guvernul.
În timpul discuțiilor au fost apreciate proiectele patronate de Fundația Prințului de Wales, care promovează și susține proiectele de dezvoltarea rurală în România, în special în ceea ce privește agricultura organică, turismul rural, conservarea patrimoniului cultural al satelor românești.
Prințul Charles s-a aflat de mai multe ori în România, fiind preocupat de conservarea monumentelor istorice, în special a celor din Transilvania.
El s-a implicat in ultimii ani în programul de reabilitare a mai multor sate săsești, întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care, o parte, figurează în patrimoniul UNESCO.