Clubul de lectură pentru copii

„Prințesă pentru o zi”, la Biblioteca Bucovinei



Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” organizează vineri, 29 octombrie a.c., la ora 18:00, în Sala de Arte a instituției de carte sucevene, cea de-a patra sesiune de lucru a Clubului de lectură pentru copii „Prințul fermecat”.
Clubul de lectură pentru copii „Prințul fermecat” constituie o inițiativă
a unui grup de părinți conștienți de faptul că biblioteca publică reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletele copiilor dragostea de carte și de lectură, respectul față de limba și literatura română și față de literatura universală.
Clubul și promovarea acestuia se circumscriu campaniei intitulate „România vorbită frumos”, în cadrul căreia au fost organizate până în prezent Expoziția de carte, dicționare și enciclopedii românești (cu genericul „Limba română, o moștenire de preț”) și expozițiile documentare „Acad. Alexandru Graur – O viață dăruită limbii române” și „Mihail Sadoveanu – Esopia”.
La întâlnirea de vineri, organizatorii pregătesc un eveniment special, intitulat „Prințesă pentru o zi”.



Recomandări

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV
Elevi din șase județe au participat la ediția din acest an a Concursului „Student pentru o zi”, organizat de USV

Dialogul cultural „Un ceai, o vorbă, o poveste…”, de la USV, va dezbate subiectul „Sportul sucevean: tradiție, performanță și perspective”