Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) va găzdui, în perioada 4-5 mai 2018, a doua ediție a manifestării „Printemps de l’innovation du français”.
Peste 100 de profesori din județele Suceava, Botoșani, Neamț și Iași, alături de experți în didactica limbii franceze, de reprezentanți ai unor instituții culturale și inspectorate școlare, dar și de studenți ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării- FLSC vor participa la acest eveniment, care își propune să abordeze câteva strategii noi de predare a limbii franceze și de transmitere a valorilor din civilizațiile francofone.
Evenimentul are tema „Nouvelles pratiques de classe et enseignement du français” și are scopul de a facilita interacțiunea între generații, între organizații, între spațiile culturale.
Potrivit universitarei Simona-Aida Manolache (FLSC), imediat după ceremonia de deschidere, desfășurată în prezența lui Sarah Delbois, șef de misiune pentru limba franceză la Institutul Francez din România, Bruno Devauchelle, specialist în științele educației de la Universitatea din Poitiers (Franța), va susține o conferință pornind de la întrebarea „Se poate asocia inovația cu numericul atunci când vorbim despre educație și formare?”.
Tema propusă de Cynthia Eid, vicepreședintă a Federației Internaționale a Profesorilor de limba francez, va fi tot inovația, văzută ca „misiune posibilă” în procesul didactic. Cele două intervenții, moderate de Marc Oddou – fondator „MOddou FLE”, expert asociat al CIEP, autor, consultant, formator și, mai ales, unul dintre principalii organizatori și promotori ai evenimentului – vor fi completate de șase ateliere. Aurélien Amigues, Margot Berthelin, Lou Boisard, Sylvain Grille, Darko Ristovski, ca și Marc Oddou, îi vor stimula pe participanții la aceste ateliere să reflecteze la impactul pe care îl poate avea exploatarea unor elemente (cum ar fi rețelele de socializare, jocul, muzica, documentul audiovizual, tratarea erorii, stereotipurile despre Franța și francezi) asupra orei de limba franceză în școli, licee sau la universitate și, implicit, asupra dezvoltării competențelor elevilor și studenților.
Mizând pe implicarea unei tinere echipe de profesori din Suceava, dar și pe colaborarea dintre Literele Universității „Ștefan cel Mare” și Asociația Română a Profesorilor Francofoni, președinta Filialei Suceava a acestei Asociații, prof. dr. Daniela Irina Melisch, a atras în organizarea envenimentului „Printemps de l’innovation du français” parteneri instituționali de nădejde: Institutul Francez din România, Agenția Universitară a Francofoniei, prin Centrul de reușită universitară din USV, și Inspectoratul Școlar Suceava. Revista „Le français dans le monde”, Editura Hachette FLE și distribuitorul național Sitka Alaska vor contribui, de asemenea, la reușita acestei manifestări, cu premii și o expoziție cu vânzare.
Detalii despre „Le Printemps de l’innovation du français” pot fi găsite pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/pifroumanie/ sau pe site-ul : https://sites.google.com/view/pifroumanie/accueil