Miercuri, în jurul orei 16.30, membrii unui echipaj de jandarmerie au depistat, pe o stradă din Zona Industrială Valea Sucevei, două atelaje hipo care transportau mai multe țevi metalice. Jandarmii au constatat că în cele două atelaje hipo se aflau 6 persoane, din localitățile Suceava, Câmpulung Moldovenesc și Dumbrăveni, cu vârsta cuprinsă între 24 și 54 de ani. În urma verificărilor, a rezultat faptul că persoanele în cauză au observat pe un teren aflat în apropierea stației de epurare a municipiului Suceava o conductă dezafectată, pe care au tăiat-o în 15 bucăți cu lungimea cuprinsă între 2 și 6 metri. Au încărcat țevile în două căruțe și s-au îndreptat către un centru de colectare a fierului vechi în vederea valorificării.Cantitatea de aproximativ 2.500 kg de material feros a fost predată către societatea care asigură serviciul de alimentare cu apă potabilă și canalizare în municipiul Suceava. „În cauză au fost întocmite actele de constatare privind săvârșirea unei fapte susceptibile de a fi infracțiunea de furt calificat, iar dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor”, se precizează în comunicatul Jandarmeriei Suceava.