Infracțiuni silvice

Prinși cu toporul și drujba în pădurea statului



Trei tineri s-au ales cu dosar penal, după ce-au fost prinși că au tăiat ilegal arbori din pădurea statului, în urma unei acțiuni a Poliției, pe linia prevenirii și combaterii delictelor silvice.
Lucrătorii postului de poliție Straja l-au identificat pe Vasile Ș., în vârstă de 27 de ani, din localitate, care a tăiat trei arbori nemarcați esență rășinoase din fondul silvic al statului, în volum de 3,6 metri cubi și valoare de 495 de lei.
Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru tăiere ilegală și furt de arbori. Pentru aceleași infracțiuni, vor da cu subsemnatul la Poliție și doi tineri din comuna Sucevița (Constantin B. și Lenuța B., de 20, respectiv 17 ani), prinși de polițiști că au culcat la pământ doi arbori din fondul silvic al statului.
Acțiunea Poliției, desfășurată vineri, între orele 14:00-20:00, la care au participat peste 30 de polițiști și silvicultori, s-a soldat cu patru infracțiuni constatate, toate silvice, și cu 57 de amenzi, în valoare de peste 9000 de lei.



Recomandări