O femeie din comuna Mălini a fost amendată de poliție și lăsată de oamenii legii fără marfă în valoare de peste 3000 de lei, după ce șoferul mașinii în care se afla a fost nevoit să oprească autoturismul pe marginea drumului, pentru a repara o pană.
Marți seară, în jurul orei 18:50, un echipaj din cadrul Biroului Poliției de Ordine Publică Suceava a observat pe strada Ion Irimescu un autoturism „Audi 100”, oprit, șoferul, Valentin M., în vârstă de 22 de ani, din comuna Mălini, încercând să repare o pană.
Polițiștii au observat în autoturism mai multă marfă suspectă, motiv pentru care au făcut un control și au găsit nu mai puțin de 940 de pachete de țigări Ronson, de proveniență ucraineană.
Proprietara mărfii, o tânără în vârstă de 31 de ani, tot din Mălini (Gabriela A.) nu le-a putut prezenta polițiștilor documente de proveniență, astfel încât țigările i-au fost confiscate, iar ea a fost amendată pentru comerț ilicit.





