O femeie în vârstă de 43 de ani a fost prinsă cu aproape 1.000 de pachete de țigări de contrabandă pe care le transporta în trei genți voluminoase, polițiștii depistând-o în Gara Burdujeni, în timp ce se pregătea să se urce în tren, pentru a ajunge acasă.
Aceasta a fost prinsă sâmbăta trecută, în cadrul unei acțiuni de control în gări și trenuri, desfășurate de oamenii legii de la Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava. Atrăgând atenția prin gențile voluminoase pe care le transporta, femeia, Lidia V., domiciliată în comuna bistrițeană Lunca Ilvei, a fost luată la întrebări de oamenii legii, în urma controlului în genți descoperindu-se un total de 970 de pachete de țigări de contrabandă. Aceasta le-a declarat anchetatorilor că a cumpărat țigările din zona Bazarului și se îndrepta spre localitatea de domiciliu.
Întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, femeia de 43 de ani încasând și o amendă de 1.500 de lei.
De la începutul acestui an, polițiștii de la „Transporturi Feroviare” au confiscat în jur de 16.000 de pachete de țigări de contrabandă de la micii comercianți, care achiziționează marfă din zona Sucevei și o transportau, spre localitățile în care o revând, cu trenul.