Un tânăr din județul Călărași a fost prins de două ori, în aceeași zi, furând diferite produse de la două hipermarketuri din municipiul Suceava.
Miercuri după-amiază, în jurul orei 14.30, poliția a fost sesizată de agenții de pază de la Metro despre faptul că au prins un client care încerca să fure din incinta hipermarketului nu mai puțin de 36 de bucăți de deodorant, marca „Lady gel aloe”, și patru bucăți „Dove Invizible Dry”, în valoare totală de 370,34 de lei.
Polițiștii l-au identificat pe respectivul client în persoana unui tânăr din municipiul Oltenița, Vasile P., în vârstă de 27 de ani.
Hoțul a fost dus la poliție și, după ce i s-au întocmit actele premergătoare dosarului penal în care urmează să fie tras la răspundere pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, oamenii legii l-au lăsat să plece, Vasile P. fiind cercetat în stare de libertate.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 20:50, polițiștii au fost sesizați din nou despre un furt dintr-un hipermarket sucevean, de data aceasta fapta petrecându-se la Selgros.
Când au ajuns la fața locului, oamenii legii au rămas surprinși să constate că hoțul este același Vasile P.. De data aceasta, tânărul „uitase” să plătească la casă mai multe articole de îmbrăcăminte și produse cosmetice, în valoare totală de 342,43 lei.
Tot în urmă cu două zile, polițiștii suceveni au întocmit dosar penal și pe numele unui tânăr din municipiul București (Laurențiu H., de 28 de ani), care a fost prins furând din incinta Metro patru cartușe de țigări marca „Voque” și 8 periuțe de dinți, marca „Colgate”, prejudiciul fiind de aproape 400 de lei.





