Dat de gol

Prins la detectorul de minciuni al Poliției

Un tânăr din Bosanci bănuit că l-ar fi bătut măr pe un consătean și-a recunoscut fapta, după ce-a fost dus la poligraful Poliției. În fața detectorului de minciuni, Ioan N., în vârstă de 20 de ani, și-a mărturisit fapta, recunoscând că el este cel care l-a lovit cu pietre și cu picioarele pe Constantin D., de 52 de ani, din aceeași localitate. Incidentul cu pricina s-a petrecut în noaptea de 14 spre 15 martie a.c., iar victima a primit pentru leziunile suferite nu mai puțin de 55 de zile de îngrijiri medicale. Deși inițial nu recunoștea nimic, Ioan N. s-a „spovedit” în fața polițiștilor, după ce rezultatele poligrafului au arătat că tânărul nu răspunde sincer la întrebările legate strict de agresiunea respectivă. Tânărul în vârstă de 20 de ani va fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „declarațiile acestuia au fost aduse la cunoștința polițiștilor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor”.

Recomandări

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier