Flagrant

Prins în timp ce mituia cu 200 de euro un polițist de frontieră

Un bărbat din comuna Bălcăuți a fost prins joi, în timp ce încerca să mituiască un polițist de frontieră de la Sectorul Siret, cu 200 de euro. Dorel Z., de 48 de ani, a fost oprit în trafic pentru control. În mașina pe care o conducea, un Daewoo Cielo, polițistul de frontieră a găsit 2.650 de pachete de țigări de contrabandă. În timp ce inventaria țigările și efectua actele necesare pentru confiscarea mărfii, Dorel Z. i-a propus polițistului să-i dea diferite sume de bani pentru a mușamaliza totul. Între timp, polițistul și-a anunțat superiorii, iar aceștia au sesizat Direcția Generală Anticorupție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. În jurul orei 13.00, pe raza comunei Bălcăuți a fost organizat flagrantul, Dorel Z. fiind prins în timp ce încerca să dea mită 200 de euro. Bărbatul este cercetat acum în stare de libertate pentru infracțiunea de dare de mită.

Recomandări

Cum se aducea amfetamină ascunsă în chiloți, prin Vama Siret, sub directa coordonare a unui polițist de frontieră