Hoț

Prins în timp ce fura nisipul pentru lucrări de refacere a unei străzi din Suceava

Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi în timp ce încărca într-o căruță nisipul depozitat pentru efectuarea de lucrări de refacere, cu pavele, a străzii Cernăuți din municipiul Suceava. Duminică, în jurul orei 10.30, un echipaj al Jandarmeriei Suceava, aflat în serviciul de ordine și siguranță publică a observat pe strada Traian Vuia, imediat după pasarela CFR, spre Selgros, un bărbat care încărca nisip într-un atelaj hipo. După ce au efectuat verificări jandarmii au constatat că nisipul și pavelele care se aflau în apropiere aparțineau firmei Symmetrica, care urma să efectueze lucrări de reparație a străzii Cernăuți.
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava. Acesta a fost predat Poliției municipiului Suceava, în vederea întocmirii de dosar penal pentru infracțiunea de „furt calificat”.
Același individ s-a mai ales cu un dosar penal și în luna ianuarie a acestui an. Pe 17 ianuarie, acesta a fost pus sub acuzare pentru tăierea ilegală a doi arbori, în lunca râului Suceava, în zona din spatele Bazarului Suceava. În acest caz prejudiciul a fost estimat la aproape 2.000 de lei.

Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava
Suspectul de furt a fost identificat în persoana lui Marcu Rostaș, domiciliat în municipiul Suceava

Recomandări

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Gheorghe Șoldan, după ce a verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”

Gheorghe Șoldan după ce verificat lucrările de restaurare de la Cetatea de Scaun a Sucevei: „Am intervenit la timp și am salvat cetatea”