Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost surprins de agenții de pază ai unui hipermarket din Suceava în timp ce încerca să fure mărfuri în valoare de peste 2.000 de lei. Incidentul a avut loc luni seara, aproape de ora 21.00, fiind sesizați polițiștii Secției Burdujeni, care s-au deplasat la fața locului.
În urma cercetărilor desfășurate și a audierilor în camera de interpelare a marketului, s-a constatat că autorul furtului este Manuel P., de 37 de ani, din orașul Roznov, județul Neamț, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și a recunoscut fapta comisă. Acesta a pus mai multe produse într-o geantă și un rucsac pe care le avea asupra lui, apoi a aruncat gențile peste gardul împrejmuitor din zona coșurilor de mână, dar a fost prins de un agent de pază la ieșirea din magazin.
Valoarea totală a mărfurilor sustrase din magazin a fost inventariată ca fiind de 2.088,77 lei. Suma de 436,89 lei reprezintă contravaloarea bunurilor distruse în timpul furtului, cu care magazinul se constituie în parte civilă în procesul penal care va fi intentat bărbatului. Restul mărfurilor în valoare de 1.651,88 lei au fost ridicate și predate reprezentanților magazinului. Pe numele autorului de 37 de ani a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.