Foame mare

Prins în flagrant, în timp ce fura dintr-o dubiță produse alimentare



Un tânăr în vârstă de 29 de ani a fost prins în flagrant în timp ce fura mai multe produse alimentare încărcate într-o dubiță, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
S-a întâmplat în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00, pe raza municipiului Vatra Dornei.
Respectivul tânăr, susține poliția, George S., din comuna Iacobeni, a pătruns în autoutilitară folosindu-se de chei potrivite și a sustras din interior nu mai puțin de 84 de pungi de cafea în valoare de 972 de lei, 60 de ciocolate în valoare de 150 de lei și șase pungi de zahăr în valoare de 21 de lei.
„Prejudiciul cauzat a fost estimat la 1.143 de lei, fiind recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate cu autorul în stare de libertate pentru stabilirea întregii activități infracționale”, se precizează în comunicatul poliției.